Religia în lumea contemporană

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, religia reprezintă un sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare.

Dacă pornim însă de la originea termenului, acesta provine din latinescul religio, religare, ceea ce ne duce cu gândul la un sens inițial de reapropiere a omului de divinitate. Și, într-adevăr, această reapropiere are loc pentru fiecare individ în parte, pe o direcție verticală - contactul personal cu divinitatea și pe o direcție orizontală în sensul că indivizii care au o viziune comună asupra divinității se grupează în comunități, care beneficiază de un anumit conducător și de anumite norme de conviețuire.

În decursul timpului – din paleolitic până în vremurile contemporane - omul s-a raportat la religie și Divinitate în diverse moduri, asistând pe parcurs la o creștere semnificativă a numărului de credințe religioase. Nu de puține ori, această diversitate a credințelor existente actualmente duce la tensiuni și confruntări între religiile majoritare și cele minoritare, precum și între cei credincioși și cei agnostici sau atei.

Dacă ar fi să facem o scurtă incursiune în trecut, vom descoperi în paleolitic o religie a unui stăpân căruia i se aduceau ofrande, vom întâlni numeroase peșteri împodobite cu celebrele picturi rupestre de pe teritoriul actual al Franței sau Spaniei, dar și pe teritoriul țării noastre în județul Sălaj, la Cuciulat. Spre sfârșitul epocii paleoliticului și în neolitic – sub influența matriarhatului - se remarcă venerarea unei zeițe-mamă, zeiță a Pământului și a fertilității. Sugestive pentru această perioadă istorică sunt statuile feminine, precum cea a lui Venus din Willendorf.

Pornind de la credințele arhaice monoteiste (monos = singur și theos = zeu/Dumnezeu – în limba greacă), oamenii devin cu trecerea timpului adepții unor credințe politeiste (polus  =  mulți și theos = zeu/Dumnezeu – în limba greacă). Fiecare popor avea zeii săi protectori, zei pe care oamenii îi adorau, le aduceau jertfe și le ridicau statui și temple. Cele mai cunoscute religii politeiste ale Antichității sunt cea romană și cea greacă, însă putem remarca și în cadrul acestor panteonuri un zeu suprem, suveran peste toți ceilalți (Jupiter la romani, Zeus la greci). Religia egipteană era și ea politeistă, avându-l în centru pe Amon Ra. Strămoșii noștri daci erau și ei politeiști, zeul principal fiind Zalmoxis. Cu toate acestea, unele popoare au rămas monoteiste, credințele lor punând bazele unor religii existente și astăzi.

Astfel, în Europa contemporană religiile dominante sunt creștinismul, iudaismul și islamul – toate monoteiste. Alte religii c...