Cooperare și conflict

Deși mare parte din istoria pe care o studiem se bazează pe evenimente mari precum războaie, în această lecție vom aborda o altă latură a istoriei, latura care vizează evenimentele ce au loc după încetarea acestor războaie.

În această lucrare vom studia relațiile internaționale dintre statele capitaliste și statele blocului comunist, tratatele semnate pentru a asigura ordinea, recuperarea și dezvoltarea statelor implicate în război, precum și planurile și deciziile luate de ONU.

Totodată, vom studia cum a afectat Răzvoiul Rece relațiile internaționale, puncte cheie ale acestui conflict indirect precum, modurile în care a decurs acest război lipsit de conflict militar, precum și modul în care s-a încheiat.

Vă invităm să vă alăturați echipei noastre pentru a studia această temă, și pentru a afla cum au evoluat relațiile internaționale până în stadiul în care sunt astăzi. Vă dorim o lectură plăcută!

După momentul încheierii Primei Mari Conflagrații Mondiale putem vorbi de o nouă ordine internațională, ca expresie a modificării raportului de forțe între marile puteri ale lumii. Astfel, potrivit acestei noi ordini mondiale, există mai multe obiective de urmărit, precum elaborarea unor proiecte de pace și securitate mondială, organizarea lumii pe baza acestor deziderate pacifiste, asigurarea unui nivel de  dezvoltare și bunăstare la care să poată adera toate popoarele și națiunile lumii.

Un aspect deosebit de important după Primul Război Mondial îl constituie  dreptul popoarelor și al națiunilor de a-și determina singure direcția dezvoltării lor politice, economice sau sociale, fără intervenția directă sau indirectă a altor state din exterior – așa numitul principiu al autodeterminării.

Un alt aspect important este cel numit Europa naționalităților, cu referire predilectă la partea centrală și estică a continentului, unde, prin disoluția imperiilor Austro-Ungar, Rus și Otoman, are loc o modificare a hărții Europei. Consecințele sunt astfel reducerea Ungariei și Austriei la granițele lor etnice, reapariția unor state precum Polonia, Cehoslovacia, Finlanda sau statele baltice și, nu în ultimul rând, reîntregirea unor state precum România, Italia sau Regatul Sârbo-Croato-Sloven.

Crearea Ligii Națiunilor în urma Conferinței de Pace din 25 ianuarie 1919 introduce principiul democratizării relațiilor internaționale. Astfel, potrivit principiilor democratice, legea este în fața forței, iar potrivit principiului egalității statelor, statele mici au și ele posibilitatea de a-și exprima propriile interese. Scopurile Ligii Națiunilor au fost, așadar, dezarmarea și prevenirea unei alte mari conflagrații prin garantarea securității colective și soluționarea disputelor dintre națiuni prin negociere și diplomație. Prima întâlnire a Ligii Națiunilor a avut loc pe data de 10 ianuarie 1920 la Londra iar prima decizie adoptată de către Ligă a fost ratificarea Tratatului de la Versailles.

Sistemul de la Versailles

După încetarea Primului Război Mondial între statele beligerante au fost încheiate tratate de pace în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920). Aceste tratate au constituit așa-numitul sistem de la Versailles (după numele locului unde a fost încheiat tratatul cu Germania - principala putere învinsă).

Păcile încheiate au fost separate, după cum urmează:

• cu Germania la Versailles (28 iunie 1919);
• cu Austria la Saint-Germain (10 septembrie 1919) - prin această pace pentru țara noastră prevederea importantă este aceea potrivit căreia Bucovina este redată României;
• cu Bulgaria la Neuilly (27 noiembrie 1919);
• cu Ungaria la Trianon (4 iunie 1920) - prin această pace pentru țara noastră prevederea importantă este aceea potrivit căreia Transilvania revine României;
• cu Turcia la Sevres (10 august 1919) și Lausanne (24 iulie 1923).

Odată războiul încheiat rămâne totuși ceea ce s-a constituit sub sintagma așa-numitei probleme germane, ridicând în discuție atitudinea ce trebuia avută în continuare privind Germania. Aspectele vizate erau destul de profunde, de la atitudinea puterilor învingătoare asupra ei, la problema conviețuirii cu vecinii acestei țări, încă îngrijorați de o posibilă amenințare germană. Se poate constata astfel faptul că noua ordine pe care învingătorii doreau să o impună era pe cât de complexă, pe atât de fragilă. Germania a fost dezarmată, luându-se măsuri radicale în acest sens prin predarea sau distrugerea armamentului sau prin interzicerea serviciului militar german obligatoriu.

S-a dorit în vederea unei păci durabile constituirea unui Congres de Pace în cadrul căruia să fie audiate și punctele de vedere ale puterilor învinse în război, însă impactul urmărilor conflagrației nu au făcut posibil acest lucru. Astfel, s-a organizat într-un timp relativ scurt o conferința care a reunit doar reprezentanții statelor beligerante învingătoare. Președintele acestei conferințe - Conferința de Pace de la Paris – a fost premierul francez Georges Clemenceau (1841-1929). La Conferința de Pace de la Paris participă și președintele SUA – Woodrow Wilson (1856-1924).

Tot acum, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, se hotărăște constituirea Societății/Ligii Națiunilor (1919-1946), cu sediul la Geneva; sub patronajul acesteia s-au stabilit reparațiile de război între statele beligerante și s-a încercat soluționarea conflictelor interstatale.

În perioada noiembrie 1921 – februarie 1922 are loc la Washington Conferința dezarmării navale, în cadrul căreia se încheie trei tratate. Ia naștere astfel sistemul cunoscut sub denumirea Versailles-Washington. Trebuie remarcate două aspecte, și anume faptul că prin Conferința de Pace de la Paris se instituie noua ordine europeană, în timp ce prin Conferința dezarmării navale de la Washington se  instituie noua ordine mondială. Dintre țările reprezentate la această conferință a dezarmării navale amintim: Marea Britanie, Belgia, Olanda, Italia, Franța, Portugalia, China, Japonia. Obiectivul acestei conferințe a fost în principal detensionarea relațiilor din Extremul Orient și reducer...