Modelul britanic. Monarhia parlamentară
Revoluția glorioasă (revoluția engleză) a impus modelul monarhiei constituționale și a deschis drumul altor mari revoluții ale epocii moderne precum Revoluția americană (1763-1791) și Revoluția franceză (1789-1799). Modelul britanic presupune concentrarea puterii spre parlament, mai multe drepturi pentru cetățeni și o scădere a puterii pe care o avea monarhia britanică. Citește acum pagina noastră pentru a vedea toate evenimentele și consecințele acestui schimb de putere.
Până în 1715, modelul statului modern era revendicat de Franța, însă balanța avea să încline spre Anglia odată cu transformările politice ce au garantat drepturile și libertățile cetățenești și au afirmat drepturile Parlamentului în timp ce puterea monarhiei a început să scadă.
Înlocuirea monarhiei ereditare
Alegerea și încoronarea ca rege al Angliei a lui Wilhelm de Orania – William al III-lea - și a soției acestuia, Maria – Maria a II-a - (1688-1702) a însemnat înlocuirea monarhiei ereditare (de drept divin) cu monarhia parlamentară (având la bază suveranitatea națiunii). După moartea reginei Maria a II-a (1694), regele William a domnit singur până la sfârșitul vieții sale (1702), urmându-i la tron regina Anna (1702-1714), fiica lui Iacob al II-lea.
În 1707, potrivit „Actelor Uniunii”, Anglia și Scoția își unesc teritoriile într-un singur stat purtând denumirea de Regatul Marii Britanii. Regina Anna va fi astfel primul suveran al regatului unit, dar va purta separat și coroana Irlandei.
Creșterea atribuțiilor Parlamentului
Regina Anna moare fără să lase urmași. Drept urmare, la tronul Angliei apare o nouă dinastie, cea de Hanovra, regina Anna fiind urmată la tron de vărul său, George I de Hanovra (1714-1727) – singura rudă de religie protestantă a reginei.
Întrucât nici George I și nici succesorul și fiul acestuia George al II-lea (1727-1760) nu cunoșteau limba engleză și ca atare nici legislația engleză, acest fapt va duce la apariția noii forme de guvernare a Consiliului de cabinet format din miniștri și consilieri care își asumau răspunderea în fața Camerei Comunelor. Parlamentul va prelua încet-încet și alte prerogative regale precum formarea ministerelor sau patronajul asupra Bisericii; va scădea astfel autoritatea regelui și va crește cea a Parlamentului. Regele lipsind frecvent la ședințele Consiliului de cabinet, s-a făcut simțită nevoia unei persoane de încredere care să prezideze aceste ședințe, nevoie regăsită în persoana lui Robert Walpole; acesta va ...
