Regimul politic în secolul al XVIII-lea

Nemulțumirile boierilor

Regimul politic din secolul al XVIII-lea este marcat puternic de dependența domnilor fanarioți din Moldova și Țara Românească față de sultan întrucât acesta era cel care îi numea și în fața căruia erau direct răspunzători. Ca reacție la această schimbare, boierimea pământeană va fi profund nemulțumită întrucât a fost înlăturată de la conducerea țării, nemaiavând privilegiul de a numi domnul.

Vechea ierarhie socială este desființată, boierii rămânând totuși în prim planul vieții politice. Crește numărul dregătorilor, iar o mare parte a boierimii este grecizată. La polul celălalt, boierimea pământeană se implică în lupta politică pentru drepturile naționale și se organizează în „partida națională”. Oştirea pământeană a fost desființată și înlocuită cu o gardă permanentă a domnitorului.

Intervenția otomanilor în politica internă a țărilor române

Deși domnii fanarioți dețineau puterea politică și juridică aproape absolută în stat, Imperiul Otoman a intervenit deseori în problemele interne ale Țărilor Române. Acordarea tronului se făcea în funcţie de mărimea ofertei pretendenților, ajungându-se în timp la sume enorme pentru cumpărarea tronului. Din această cauză, dar și pentru a evita întărirea poziției domnilor, sultanul va scurta durata do...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in