Războaiele ruso-austro-otomane între 1683 și 1829

Războaiele ruso-austro-otomane reprezintă confruntarea celor trei mari imperii – habsburgic,  rus și otoman - pentru rezolvarea „problemei orientale”, deschisă după înfrângerea otomanilor la Viena în 1683. Asistăm pe de o parte la încercarea marilor puteri europene de a se substitui dominației Imperiului Otoman în Peninsula Balcanică și în Orientul Apropiat și pe de altă parte la acțiunile popoarelor balcanice pentru câștigarea independenței și realizarea statelor naționale. Celelalte puteri europene – Anglia, Franța, Prusia – nu s-au implicat în „problema orientală”, excepție făcând Anglia începând cu secolul al XIX-lea datorită interesului economic vis-à-vis de Imperiul Otoman.

În ce privește Țările Române, deși acestea nu au avut o implicare efectivă în raportul general de forțe, războaiele ruso-austro-turce s-au desfășurat adeseori pe teritoriul românesc și le-au cauzat mari pierderi umane și materiale: Imperiul Habsburgic a ocupat Transilvania (1687-1918), Banatul (1718-1918), Oltenia (1718-1739) şi Bucovina (1775-1918); Imperiul Otoman a transformat ţinutul Hotin în raia în anul 1715; Imperiul rus a anexat Basarabia (1812-1917).

Dacă inițial faţă de evenimentele problemei orientale românii au manifestat o poziție pro-rusă (explicabilă și prin năzuinţa că solidaritatea ortodoxă va contribui la eliberarea de sub dominaţia otomană), cu timpul însă, după mai multe perioade de ocupaţie rusă și experimentare a violenței trupelor ruse, atitudinea românilor s-a îndreptat spre Occident, cu precădere către Franţa.

Războiul ruso-austro-turc dintre anii 1683-1699 a debutat cu asedierea Vienei în 1683 de către Imperiul Otoman. După două luni de asediu (iulie-septembrie) otomanii sunt înfrânţi, aceeași soartă având și în bătăliile de la Buda (1686), Mohacs (1687), Salankemen (1691) şi Zenta (1697). Războiul se încheie prin Pacea de la Karlowitz (1699)  care a marcat începutul regresului Imperiului Otoman în sud-estul Europei și ascensiunea Rusiei şi a Imperiului Habsburgic. În urma acestui război Transilvania va intra oficial în componenţa Imperiului Habsburgic:

Bătălia de la Viena din anul 1683

 „Art. I. Teritoriul Transilvaniei va rămâne pe mai departe în posesiunea şi stăpânirea Majestăţii Sale Imperiale, după cum se află în prezent, descrierea graniţelor fiind următoarea: de la hotarul Podoliei până la graniţa cea mai îndepărtată a Valahiei cu munţii săi, care înaintea actualului război au fost graniţele vechi dintre Valahia şi Transilvania pe de altă parte, şe de la graniţa Valahiei până la râul Mureş de asemenea cu munţii săi, care de multă vreme au fost hotarele vechi ce formau graniţa.....” (Fragment din tratatul încheiat la Karlowitz).

Între 1710-1711 s-a desfășurat războiul ruso-turc care debutează cu declarația de război a Imperiului Otoman către Rusia, în încercarea de a stăvili influenţa crescândă a acesteia în bazinul nordic al Mării Negre şi în Balcani. Ostilităţile se vor desfăşura şi pe teritoriul Moldovei, cunoscută rămânând bătălia de la Stănileşti, în care trupele moldovene (conduse de Dimitrie Cantemir) și cele rusești sunt înfrânte de otomani. Războiul se încheie  prin semnarea păcii de la Vadul Huşilor, care marchează o stagnare a expansiunii Rusiei în zona Mării Negre şi în sud-estul Europei. În urma acestui război Hotinul va deveni raia turcească în 1715.

Între 1716-1718 are loc războiul austro-turc finalizat prin pacea de la Passarowitz, încheiată între Imperiul Otoman şi Austria şi Imperiul Otoman şi Veneţia. Prin aceste tratate Poarta anexa Peloponesul de la Veneţia și ceda Austriei Banatul şi Oltenia, parte a principatului autonom al Ţării Româneşti. De asemenea, Austriei îi revenea şi Belgradul.

Între 1735-1739 se desfășoară războiul ruso-austro-turc încheiat cu pacea de la Belgrad. Disputele de la frontierele Rusiei ucrainiene cu tătarii din Crimeea (stăpânită de turci) au constituit un nou pretext pentru Rusia de a-și manifesta influenţa în nordul Mării Negre. Austria intră și ea în război în 1737, ca aliat al Rusiei, dar va încheia în urma înfrângerilor suferite pace separată cu Imperiul Otoman, cedându-i acestuia nordul Serbiei (cu Belgradul) şi înapoind Oltenia Ţării Româneşti. În aceste condiții, Rusia va fi nevoită și ea să încheie un tratat de pace dezavantajos cu Poarta – renunța la dreptul de a deține nave de război în Marea Azovului sau în Marea Neagră şi accepta să depindă în întregime de navele otomane pentru comerţul său pe Marea Neagră.

Între 1768-1774 are loc o nouă confruntare ruso-otomană, finalizată cu înfrângerea Imperiului Otoman. Se încheie astfel Pacea de la Kuciuk-Kainargi în iulie 1774, care a însemnat o lovitură umilitoare primită de Poartă. Otomanii au cedat în urma încheierii acestei păci o serie de teritorii de la nordul Mării Negre şi au pierdut Hanatul Crimeii, recunoscându-i independenţa. Hanatul era însă sub controlul Rusiei, care îl va și anexa în anul 1783. În plus, Rusia a primit şi unele drepturi politice și economice în Imperiul Otoman, cum ar fi permisiunea acordată creştinilor ortodocşi din Balcani de a naviga sub steagul Rusiei; Rusia s-a folosit de această prevedere a tratatului arogându-și dreptul de a proteja creştinii ortodocşi din Imperiu şi intervenind în Principatele Române în timpul ultimei domnii fanariote. În 1775 are loc Convenţia de la Istanbul în urma căreia Imperiul Habsburgic primește Bucovina.

Între 1787-1791/1792 istoria este marcată de un nou război ruso-austro-turc, încheiat prin Pacea de la Șiștov (1791, cu Imperiul Habsburgic) și Pacea de la Iași (1792, cu Rusia). Rusia primeşte în urma Tratatului de la Iaşi ţinuturile dintre Nistru şi Bug.

Președintele de Consiliu Titu Maiorescu în mijlocul participanților la negocieri (Pacea de la București)

Între 1806-1812 un nou război ruso-turc izbucnește în contextul războaielor napoleoniene și va fi pecetluit prin Pacea de la București (mai 1812). Consecința care ne privește în mod direct, a fost faptul că Basarabia  devine în acest moment parte componentă a Rusiei.

Seria războaielor ruso-autro-turce se încheie prin confruntările ruso-turce dintre 1828-1829 și Pacea de la Adrianopol (1829). Prin acest tratat Poarta dădea Rusiei acces la gurile Dunării și liberaliza comerțul deschizând strâmtorile Dardanele şi Bosfor tuturor vaselor comerciale. Imperiul Otoman garanta autonomia Serbiei și promitea autonomie Greciei; în plus, permitea Rusiei să ocupe Țara Românească şi Moldova până când va reuşi să plătească uriaşa despăgubire de război datorată. Pentru Ţara Românească tratatul a însemnat redobândirea cetăţilor de pe malul stâng al Dunării (Turnu, Giurgiu şi Brăila); Principatele și-au redobândit autonomia administrativă, libertatea comerțului, eliberarea de obligativitatea aprovizionării Porții etc.

Studiind cu atenție această perioadă cuprinsă între anii 1711 și 1829, putem observa, pe lângă aspectele politice și conflictuale, o tendință de orientalizare a societății românești prin abordarea stilului arhitectural oriental și al designului interior cu sofale și covoare; vestimentația devine și ea tributară stilului oriental; se remarcă preluarea obiceiurilor alimentare și a tabieturilor prin consumul cafelei și al tutunului; în agricultură se generalizează cultivarea „grâului turcesc” - porumbul; din punct de vedere lingvistic, se constată o îmbogățire a vocabularului prin cuvinte de origine turcă și balcanică. În paralel cu toate acestea se încearcă aderarea la modelul cultural și ideologic occidental, ideile iluministe și sentimentul renașterii naționale pătrunzând tot mai adânc în conștiința românilor.