[8]

Integrarea României în UE și NATO

Cuprins

România și integrarea în UE
România și NATO

România și integrarea în UE

După 1989, dorința de integrare a fost îngreunată de dificultățile identificate în procesul de democratizare și liberalizare al României. După căderea comunismului, a urmat o perioadă dificilă din punct de vedere economic, conducerea statului alegând să nu privatizeze fabrici, refuzând implicarea majoră a mediului privat în economia țării.

Acordul de asociere semnat în 1 februarie 1993 sub președinția lui Ion Iliescu a intrat în vigoare în anul 1995, fiind urmat de depunerea candidaturii la 22 iunie 1995 sub atenta supraveghere a președintelui României, Emil Constantinescu. Lansarea oficială a negocierilor de aderare a avut loc în anul 2000, urmând ca până în 2004, statul român să rezolve o parte din problemele identificate la nivelul țării prin implementarea de noi reforme și schimbări în fiecare domeniu de interes. Semnarea tratatului de aderare a avut loc în anul 2005, iar doi ani mai târziu, în anul 2007, România a aderat la Uniunea Europeană alături de țara vecină, Bulgaria.

România și NATO

După 1990, odată cu dispariția blocului comunist, a destrămării URSS și implicit a Tratatului de la Varșovia, România a pus bazele unui nou orizont de securitate, inițiind relații diplomatice cu NATO. Trei ani mai târziu, a fost lansată oficial ideea de aderare la această alianță politico-militară, participând din 1996 cu trupe de menținere a păcii sub egida NATO în Bosnia și Herțegovina, Albania, Kossovo, Afganistan și Irak.

Ajutorul și sacrificiul românilor pe teatrul din Iugoslavia și din Orient nu a fost în van. În 2002, americanii au invitat liderii români la discuții oficiale privind aderarea la Pactul Nord-Atlantic, urmând ca în primăvara anului 2004 România să devină membru NATO cu drepturi depline.