Arhitectura religioasă în secolul al XX-lea. Capodopere.

La sfârșitul secolului XIX, într-o perioadă a dezvoltării tehnologice, științifice și culturale, s-au înregistrat mari schimbări și în domeniul arhitecturii care au dus la apariția modernismului. Cea mai importantă schimbare a reprezentat-o Art Nouveau. Acest stil este ușor de recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate, care „curg” firesc, pline de ritmuri sincopate, aidoma unui laitmotiv muzical. Folosirea frecventă a liniilor curbe deschise conferă dinamism și ritm artefactelor și clădirilor. De asemenea, toate formele folosite convențional anterior în alte stiluri artistice sunt redesenate în Art Nouveau fiind pline de viață, părând a crește și se dezvolta în tot felul de forme amintind de plante ce sunt pe cale de a îmboboci sau a înflori.                                                                       

În arhitectură și decorații interioare, artiștii Art Nouveau au evitat cu grijă eclectismul erei victoriene și excesul ornamental. Designerii au selecționat și modernizat câteva dintre cele mai abstracte elemente ale Rococoului, așa cum ar fi texturile de tip „flacără” sau „scoică”, folosindu-le consecvent în locul ornamentelor victoriene de tip istoric sau realistic-naturaliste. Corespunzător, Art Nouveau a promovat consecvent utilizarea extrem de stilizată a motivelor existente în natură, extinzând domeniul „natural” la orice inspirat de viață, de la ierburi marine la muguri florali și de la formele nevertebratelor, a insectelor în special, la curbele ce se regăsesc în feline și păsări răpitoare. În arhitectură, Art Nouveau înlocuia clasicismul sau goticul.

Sagrada Familia

Proiectul original al bisericii Sagrada Familia (Sfânta Familie), realizare unică a stilului Art Nouveau, a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi (1852-1926), acesta preluându-l de la arhitectul Fr. de Paula de Villar care a conceput viitoarea catedrală în stil neogotic. Gaudi  a lucrat la proiect peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viaţă fiind dedicaţi în exclusivitate acestuia. Estimările iniţiale, bazate pe tehnicile de construcţie ale începutului secolului XX, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcţiei. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu acest termen: Clientul meu nu se grăbeşte!


Bernard Gagnon / CC BY-SA 3.0 / Sagrada Familia

În faza finală Sagrada Familia urma să aibă lungimea de 110 m, lățimea de 60 m, trei fațade, șase turle mari, nouă capiteluri și o capacitate de 14 000 persoane. Gaudi a reușit să termine fațada estică cu cele patru turle înlănțuite, dispuse în jurul celor trei portaluri între care sunt plasate coloane cu forme sculpturale complicate, decorate cu motive din lumea animală și vegetală. La capete, turlele se îngustează, fiind încununate cu niște stele decorate cu mozaicuri colorate.                                                                                                            


Heimo66 / CC BY-SA 3.0 / Interior Sagrada Familia                                  

Și astăzi catedrala reprezintă una din atracțiile principale ale orașului Barcelona, de altfel fiind și cea mai mare realizare a „noii arte”. Gaudi a încercat să găsească noi soluții, mai expresive pentru orașul dezumanizat și industrializat. Catedrala nu domină neapărat prin înălțimea sa, ci prin „dantelăriile” arhitecturale, părând mai degrabă că a „crescut” în peisajul Barcelonei, nu că ar fi fost construită.