Regimuri politice în perioada interbelică

În ceea ce privește perioada interbelică, în Europa nu există un regim politic unitar, ci dacă privim acest aspect observăm o anumită diversitate.

Europa Occidentală este predominant îndreptată înspre afirmarea unui regim democratic constituțional, în timp ce în Europa Centrală și de Est se afirmă un regim de tip autoritar.

De altfel, în unele state, nemulțumite de hotărârile Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) se va promova o politică revizionistă; pe acest fond popular vor avea acces spre puterea politică o serie de partide care au o ideologie extremistă. Cu timpul, aceste partide după ce acaparează puterea politică vor pune bazele unor regimuri politice totalitare.

  1. State democratice

În statele învingătoare în Primul Război Mondial se consolidează democrațiile parlamentare. În Anglia principalele partide politice care-și vor disputa puterea sunt: Partidul Liberal, Partidul Conservator și Partidul Laburist. În Statele Unite, pe de altă parte, există două partide principale - Partidul Republican și Partidul Democrat. Franța este guvernată de o serie de coaliții eterogene, observându-se o stabilitate politică în timpul guvernărilor lui Raymond Poincaré.

  1. State totalitare

În perioada interbelică, sistemul democratic de organizare politică a cunoscut o criză de mari proporţii, ilustrată de renaşterea unor vechi forme de autoritarism, precum şi de apariţia totalitarismului. Forma tradiţională de guvernare antidemocratică în istoria europeană era autoritarismul conservator. Participarea populară la astfel de guvernări era interzisă sau limitată drastic la aliaţi naturali, precum aristocraţii, înalţii funcţionari sau înalţii ierarhi ai Bisericii. Liberalii, democraţii şi socialiştii erau persecutaţi ca radicali, fiind adesea întemniţaţi sau exilaţi.

Nu toate statele sunt caracterizate de calm și prosperitate, atât din punct de vedere politic, cât și economic. Spre exemplu, Spania cunoaște o perioadă de instabilitate, regele Alfonso al XIII-lea cedând monarhia în mâinile lui Primo de Rivera. După înlăturarea acestuia, urmează o perioadă de criză politică ce va transforma Spania în republică. În anul 1936 alegerile sunt câștigate de Frontul Popular, lucru ce va duce țara într-un război civil ce a durat până în anul 1939, atunci când generalul Francisco Franco preia de facto puterea în Spania.

Probleme sunt identificate și în Italia unde se sesizează o instabilitate guvernamentală, dar și în Germania, un stat federal după 1918 condus de președinte și cancelar.

Instabilitatea politică și economică duc la instaurarea treptată a unui regim totalitar. Conciliatorismul democrațiilor occidentale a contribuit la ascensiunea extremelor politice care au inaugurat acest tip de regim. El presupune următoarele:

  • controlul complet asupra societății
  • respingerea oricărei forme de liberalism
  • societate complet mobilizată
  • stat condus de un partid unic, având un conducător suprem

Oferta totalitară cuprindea apelul la ordine, credinţă, disciplină, solidaritate naţională şi socială, restaurarea vechii legalităţi. Ea s-a prezentat sub forma comunismului, fascismului şi a naţional-socialismului.

Comunismul în Rusia

Revoluția din 1917 a dus la abdicarea țarului Nicolae al II-lea, pe fondul nemulțumirilor populației datorate pierderilor din timpul războiului. În urma acestei acțiuni a țarului, s-a f...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in