Basarabia și Marea Unire de la 1918
Unirea Basarabiei cu România
După revoluția bolșevică din Rusia, la putere ajunge regimul comunist condus de V. I. Lenin. Românii din Basarabia, în pofida politicii de rusificare, nutresc dorința alipirii provinciei la România și acționează în această direcție. În aprilie 1917, românii din Basarabia fondează Partidul Național Moldovenesc și aleg ca organ suprem de conducere Sfatul Țării, avându-l drept președinte pe Ion Inculeț. Datorită manifestărilor violente și a jafurilor armatei rusești, Sfatul Țării din Basarabia cere sprijinul armatelor românești. Acestea pătrund în Basarabia sub conducerea generalului Ernest Broșteanu în data de 13 ianuarie 1918, venind în ajutorul fraților români.
În cele din urmă, trupele sovietice sunt nevoite să se retragă și părăsesc Basarabia. Dar, în 26 ianuarie, guvernul bolșevic rupe relațiile diplomatice cu România și decide confiscarea tezaurului.
La 27 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia a votat cu o majoritate de voturi unirea primei provincii românești, Basarabia, cu România.
Această unire a avut o serie de condiții, la care, însă, s-a renunțat în noiembrie 1918, când Sfatul Țării a votat o moțiune prin care aproba unirea fără condiții cu România. În consecință, Sfatul Țării din Basarabia s-a autodizolvat pe 27 noiembrie 1918.
Declarația de unire
În Declarația de unire a Basarabiei cu România se preciza: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunăre și Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani (n.n. 1812) din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric și al dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa, România.”
