Civilizațiile africane și modernitatea

Africa la cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea se regăsește fărâmițată în numeroase grupuri etnico-lingvistice, unele dintre ele reunite în imperii coloniale, precum cel din vestul Africii.

Comerțiul cu sclavi și diamante

Continentul african a reprezentat, pentru o perioadă lungă de timp, o sursă pentru comerțul cu sclavi, ceea ce a produs un deficit demografic în Africa, dar o creștere cu aproximativ 15 milioane de persoane în America.

Piață de sclavi în Khartoum (Sudan) în anul 1876

Pe lângă această sursă de forță de muncă, o atracție a Africii au constituit-o și zăcămintele de diamante descoperite în 1867 sau cele de aur scoase la lumină în 1886.

Conferința de la Berlin din anii 1884-1885 a avut drept subiect de dezbatere, între alte probleme, și pe cea a eradicării sclaviei, punând însă continentul african la buna dispunere a europenilor. 

Extinderea imperiilor coloniale

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Marea Britanie anexează o serie de teritorii: Sudanul, Egiptul și alte zone din Africa de Est și de Sud, precum Uganda și Kenya, Somalia, Africa de Sud ș.a. În consecință, Franța, Spania, Portugalia, Italia, Belgia și Germania împart între ele ceea ce mai rămâne neocupat de britanici. În anul 1914, singurele teritorii africane rămase libere erau doar Etiopia și Liberia.

Eric Gaba / CC BY-SA 3.0 / Extinderea Imperiilor coloniale în Africa în anul 1914 / Legendă: arealele controlate de:   Belgia;   Marea Britanie;   Franța;   Germania;   Italia;   Portugalia;   Spania;   independente.

Misionarul francez Charles Lavigerie este persoana care a rămas cunoscută în istorie pentru că a condamnat în mod public sclavia în Congo, posesiune a regelui Belgiei. Deși regele Leopold a acceptat în schimbul unor avantaje economice să pună capăt sclaviei, acest fenomen s-a perpetuat până în anul 1932, când ultimul stat african, Etiopia, a abolit sclavia.

Cucerirea Africii de către imperiile coloniale europene a fost posibilă și datorită diversității etnico-lingvistice africane și a nivelului de dezvoltare al civilizațiilor autohtone, aflate la o distanță imensă de progresele tehnicii europenilor. Revoltele izolate ale africanilor au fost reprimate cu ușurință. Un astfel de exemplu îl constituie mișcarea Maji-Maji din anul 1905 din Africa de Vest, aflată sub controlul germanilor. Adepții acesteia credeau că dacă sunt stropiți cu o anume apă magică, vor fi imuni la gloanțele germanilor; ceea ce, evident, nu s-a dovedit a fi adevărat, participanții la această mișcare fiind uciși.

Un alt aspect important care trebuie avut în vedere în ce privește evoluția societății africane este cel al darwinismului social, prin intermediul căruia se propovăduia doctrina evoluției prin selecție naturală și deci supraviețuirea membrilor mai dotați ai societății. 

Imperiile colonialiste își vor exercita, astfel, controlul în colonii nu numai în ceea ce privește viața economico-socială, ci și în cea politică. Metropola va exercita un control indirect prin acordarea unor prerogative limitate conducătorilor locali și un control direct prin implementarea în colonii a unor instituții după modelul european și având angajați funcționari proprii. Exemple în acest ultim sens îl constituie modul de acțiune al Franței în Algeria, al Portugaliei în Angola sau al Germaniei în Tanganyka.

Putem concluziona, astfel, că dominația colonială europeană a modificat semnificativ viața pe continentul african. Pe de o parte, a însemnat un progres prin construirea rețelelor de căi ferate, a școlilor, spitalelor sau a instituțiilor cu caracter administrativ, iar pe de altă parte, amestecul european a avut un impact major în declinul culturii tradiționale africane.