Imperiul napoleonian (1804-1815)

Imperiul napoleonian se referă la Franța imperială aflată sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Napoleon Bonaparte este una dintre cele mai importante figuri atât în istoria Franței cât și în istoria universală.

Imperiul napoleonian a început în anul 1804 și s-a sfârșit oficial în 1815, când Napoleon este exilat pentru a doua oară pe insula Sfânta Elena. Despre anii de glorie precum și despre declinul imperiului napoleonian poți citi mai multe în acest capitol.   

Ascensiunea lui Napoleon Bonaparte

Succesele sale militare și diplomatice îi vor aduce lui Napoleon numirea ca prim consul pe viață, în urma unui plebiscit, în 4 august 1802. Numirea aceasta va fi notată și în noua constituție. Doi ani mai târziu, în mai 1804, a fost proclamat împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I, iar la 2 decembrie 1804 a avut loc încoronarea sa în catedrala Notre Dame din Paris, în prezența Papei Pius al VII-lea. 

Premisele acestei transformări se regăsesc atât în situația internă, cât și în cea externă a Franței. Pe plan intern, Fouché deconspiră un nou complot regalist, în timp ce din punct de vedere extern „pacea perpetuă” cu Anglia își cunoștea sfârșitul prin redeschiderea conflictului militar de către aceasta. La acestea se adaugă dorința de afirmare a lui Napoleon și de a fi acceptat în rândul celorlalți monarhi europeni.

Încoronarea lui Napoleon (1804) de Jacques-Louis David

Pe plan intern Franța se confruntă din nou cu instaurarea cenzurii și accentuarea controlului poliției asupra populației. Se reintroduce practica trimiterii la închisoare fără o judecată prealabilă; arestul la domiciliu devine un lucru comun. Ministrul Poliției, Fouché, beneficiază de puteri tot mai extinse. P...