Anticorpii

Limfocitele T și B

Principalii efectori ai imunității adaptive sunt limfocitele T și limfocitele B. Limfocitele T derivă din celule stem hematopoietice din măduva osoasă care migrează în timus ca să se maturizeze. Celulele precursoare se diferențiază în mai multe tipuri de limfocite T, fiecare realizând o anumită funcție în cadrul răspunsului imun. 

• Limfocite T citotoxice – au capacitatea să distrugă direct celulele țintă (infectate cu un virus sau tumorale) prin secreția unor proteine ce induc apoptoza lor.
• Limfocite T helper – au rolul de a activa limfocitele B, limfocitele T citotoxice, precum și limfocitele B și T de memorie, în acest mod amplificând cascada răspunsului imun.
• Limfocitele T supresoare/ de reglare – mențin toleranța pentru moleculele proprii prin diferențierea dintre antigenele „self” și „non-self” și supresează eventualele atacuri imune împotriva structurilor proprii. O dereglare la nivelul limfocitelor T supresoare poate duce la apariția unor boli autoimune.

Limfocitele B își au și ele originea în celulele stem hematopoietice din măduva osoasă, după care migrează la nivelul splinei pentru a se diferenția în limfocite B mature. Acestea circulă între organele limfoide secundare (cum ar fi splina sau ganglionii limfatici) în căutarea antigenului. În urma întâlnirii cu antigenul, limfocitele B vor fi activate cu ajutorul limfocitelor T helper, declanșând multiplicarea limfocitelor B, care au mai multe posibilități de dezvoltare ulterioară. Unele dintre ele se vor diferenția în plasmocite – celule specializate în secreția de anticorpi, proteine ce se leagă specific de un anumit antigen cu scopul de a-l neutraliza sau distruge. Aceste plasmocite au o durată de viață scurtă, dar rolul lor este de a răspunde in...