Genetică aplicată și Bioetică

În capitolul acesta al manualului îți prezentăm o serie de domenii de aplicabilitate a geneticii și de considerații bioetice privind genetica umană. Aici îți explicăm cum genetica poate fi uneori aplicată pentru ajutarea reproducerii sau pentru îmbunătățirea sănătății organismului, precum și care sunt discuțiile referitoare la etica acestor practici.

Bioetica este o ramură a eticii ce studiază dilemele morale care se nasc pe parcursul progreselor științifice în domeniul medicinii sau al biologiei. Rolul bioeticii este de a evalua deciziile luate în domeniul medical sau al cercetărilor științifice în ceea ce privește sănătatea și viața oamenilor, precum și societatea și mediul. Mai exact, aceasta se ocupă de implicațiile etice ale interacțiunilor umane cu organismele vii. 

Fertilizarea in vitro este una dintre tehnicile de genetică aplicată foarte răspândită în rândul oamenilor. În acest capitol poți afla ce este mai exact fertilizarea in vitro, în ce situații ar putea fi recomandată, și care sunt etapele acestei tehnici.

Clonarea e un alt domeniu al genetii aplicate. Clonarea e întâlnită în natură și dezvoltată și în mod artificial. Clonarea artificială e de mai multe tipuri, moleculară și celulară. Clonarea celulară se împarte la rândul ei în clonare reproductivă și clonare terapeutică.

Genetica aplicată e deseori practicată înainte de sarcină sub forma sfatului genetic. Apoi, pentru a evalua starea de sănătate a fătului și a mamei, medicul poate utiliza diverse tehnici de diagnoză prenatală.

O altă tehnică de genetică aplicată este terapia genică. Una dintre formele terapiei genice este terapia cu celule stem

Accesează capitolul acesta și învață mai multe despre genetică alături de noi! În curând vei putea citi aici și despre sfatul genetic.