Gripa
Pe această pagină găsiți informații despre gripă, ca afecțiune a sistemului respirator. Aflați care sunt virusurile responsabile pentru producerea gripei, care sunt semnele și simptomele ei (manifestările) și citiți ce presupune tratamentul gripei: posibilitatea prevenției prin vaccinare și neadministrarea de antibiotice în infecțiile virale.
Citește mai multe informații despre gripă în pagina de mai jos. Am observat faptul ca profesorii de Biologie solicită elevilor realizarea unui referat pe tema gripei (Gripă referat). Informațiile din această pagină te pot ajuta în elaborarea unui referat despre gripă, pentru testele școlare sau Bac.
Gripa este o boală infecțioasă care afectează sistemul respirator, cauzată în principal de virusul gripal. Gripa este o afecțiune destul de frecvent întâlnită, având manifestări de tip sistemic. Gripa trebuie distinsă de alte afecțiuni respiratorii, cum sunt răceala comună, care este cauzată de alte virusuri, sau de pneumonie, care de asemenea are alte cauze și alte manifestări.
Cauze
Principalul agent etiologic în această afecțiune este virusul gripal. Acest virus cuprinde o serie de subtipuri, în funcție de compoziție, având activitate diferită, atât asupra oamenilor, cât și asupra animalelor.
Astfel, se cunosc 3 subtipuri ale virusului gripal:
- Virusul gripal A: este cel mai agresiv subtip, neafectând în mod normal omul. Totuși, suferind unele mutații, este capabil să genereze pandemii extrem de grave. VGA este responsabil de unele din cele mai devastatoare epidemii de gripă: gripa spaniolă în 1918 și gripa porcină în 2009 (H1N1) și gripa aviară (H5N1).
- ...