Sistemul nervos periferic (SNP)

Sistemul nervos periferic este răspândit prin tot organismul, prezentând atât neuroni senzoriali, cât și motori. Din punct de vedere funcțional, sistemul nervos periferic este împărțit într-un compartiment somatic și unul vegetativ (sau autonom).

Sistemul nervos somatic este responsabil de inițierea unor răspunsuri conștiente, voluntare, sau reflexe inconștiente la anumiți stimuli proveniți din mediul înconjurător. V-am inclus și câteva exemple de reflexe și am încercat să vă explicăm cât mai simplu cum se produc ele.

Sistemul nervos vegetativ este divizat la rândul său în alte două compartimente: sistemul nervos vegetativ simpatic și cel parasimpatic. Aceste două componente stimulează sau inhibă funcțiile organelor și glandelor pentru a se adapta la diverșii factori la care este supus organismul uman în fiecare zi. 

Iar pentru că nu putem să vorbim despre sistemul nervos periferic fără a vorbi despre nervii cranieni și cei spinali, precum și despre ganglionii de pe traiectul diverșilor nervi, continuăm să vă prezentăm aceste informații în următoarea noastră lucrare.

SNP - sistemul nervos periferic nu are o localizare precisă, el fiind alcătuit din restul de țesut nervos ce este dispersat în întreg organismul, în afara SNC. Unele structuri sunt localizate, spre exemplu, în interiorul unor organe.
Conține:

  • neuroni senzoriali, care culeg informații de la receptori periferici și le transmit SNC-ului prin nervii spinali sau cranieni
  • neuroni motori, care trimit răspunsurile elaborate de SNC țesuturilor efectoare prin nervii spinali sau cranieni

SNP (sistemul nervos periferic) are, funcțional, 2 compartimente: 

  1. unul somatic (”soma”= corp) 
  • care primește informații senzoriale de la receptorii din mușchi, articulații și piele
  • trimite răspunsuri motorii doar către musculatura scheletică
  1. unul autonom sau vegetativ 
  • care primește informații de la organele interne 
  • transmite răspunsuri către musculatura cardiacă, musculatura netedă a organelor interne și glandele exo- și endocrine.

Sistemul nervos somatic

Sistemul nervos somatic este responsabil de pecepția conștientă a mediului înconjurător și de inițierea unor răspunsuri voluntare, conștiente, sau a unor reflexe inconștiente ale musculaturii scheletice.

  • Neuronii senzitivi culeg informațiile de la receptorii somatici (receptorii tactili, termici și dureroși din piele) sau de la receptorii senzoriali (receptorii vizuali, auditivi,vestibulari, gustativi, olfactivi, proprioreceptorii).
  • Impulsul nervos se transmite prin neuronul senzitiv către sistemul nervos central, unde informația este analizată, integrată, comparată eventual cu alte evenimente și se elaborează un răspuns pe măsură.
  • Răspunsul se transmite tot sub forma unui impuls nervos de la neuronul motor, cu axon mielinizat, către celula efectoare.
  • În cazul sistemului nervos somatic, celula efectoare va fi întotdeauna celula musculară striată, iar răspunsul ei va fi întotdeauna de tip excitator, adică contracție.

Pentru a fi mai simplu de înțeles cum funcționează sistemul somatic, vom lua un exemplu: reflexul de apărare. 
Atunci când mâna atinge un obiect fierbinte, cum ar fi o cană cu ceai fierbinte, se va retrage automat chiar înainte de a conștientiza temperatura cănii. 


© OpenStax College, Anatomy & Physiology. OpenStax CNX. May 27, 2015 - reflexe lungi și scurte. Despre ganglioni puteți citi mai multe spre sfârșitul lucrării.

Ce se întâmplă de fapt? 

Receptorii senzitivi termici și dureroși din pielea degetelor reacționează la temperatura crescută și la senzația dureroasă dată de aceasta. Apare un potențial de acțiune care se transmite de-a lungul neuronului senzitiv pe calea rădăcinii dorsale a unui nerv spinal. Măduva spinării este centrul acestui reflex. La nivelul măduvei spinării, neuronul senzitiv face sinapsă cu un neuron motor, iar acesta, prin intermediul axonului său mielinizat transmite rapid răspunsul motor prin rădăcina ventrală (anterioară) a nervului spinal către mușchiul biceps brahial. Mușchiul se va contracta, făcând flexia antebrațului pe braț, iar mână se va retrage. 
Acest reflex simplu, implică de fapt mai mulți neuroni, pentru că informația ce ajunge la nivelul măduvei spinării prin neuronul senzitiv este transmisă mai departe prin alți neuroni către talamus și apoi cortexul cerebral, unde informația va fi ”tradusă” și va fi percepută ca senzație.

Sistemul nervos autonom (vegetativ)

Intervine în reglarea homeostaziei, prin controlul involuntar:

  • al mușchiului cardiac (miocard), prin care determină:
    • tensiunea arterială
    • frecvenței cardiace
  • a musculaturii netede viscerale, 
    • motilității gastro-intestinale
    • controlul micțiunii și al defecației
    • reflexe pupilare
    • reflexe sexuale. 
  • a secreției glandulare exo și endocrine. 

Sistemul nervos autonom are la rândul său, 2 diviziuni: 

  1. sistemul nervos simpatic, care intervine în reacțiile de luptă și apărare ale organismului. 
  2. sistemul nervos parasimpatic, care este activat în condiții normale de viață.

Receptorii sunt interoreceptori localizați la nivelul vaselor sanguine și organelor interne. Ei primesc informații care nu sunt percepute conștient de către creier decât în situații patologice, de exemplu: lezarea unui organ intern sau angina pectorală, o durere retrosternală cauzată de aport sanguin insuficient către miocard. Pot primi informații și de la receptorii senzoriali (receptorii vizuali, auditivi, vestibulari, gustativi, olfactivi).
Centrii vegetativi sunt situați la nivelul SNC, în creier, la nivelul hipotalamusului și trunchiului cerebral, dar și la nivel medular.
Răspunsul elaborat de acești centrii și transmis la periferie prin neuronii motori vegetativi poate fi de tip excitator sau inhibitor, în funcție de care componentă este activată. 

De exemplu: 

Atunci când organismul este pus într-o situație stresantă, cum ar fi atunci când trebuie să susținem un discurs în public, sistemul nervos autonom prin componenta simpatică trimite semnale către: 

  • inimă care își va crește frecvența cardiacă, 
  • bronhii care se vor dilata pentru a lăsa să pătrundă mai mult aer în căile aeriene
  • glandele sudoripare care vor produce mai multă secreție

Majoritatea organelor interne au inervație dublă simpatică și parasimpatică, cu câteva excepții: 

  • glanda medulosuprarenală,
  • mușchiul firului de păr 
  • vasele sanguine, care au doar inervație simpatică. 

Cele 2 componente, simpatică și parasimpatică, au de obicei acțiune opusă asupra aceluiași organ, adică efect antagonist. De exemplu simpaticul crește frecvența cardiacă și tensiunea arterială, în timp ce parasimpaticul le scade. Însă există și excepții când au efecte complementare, de exemplu asupra secreției salivare simpaticul crește secreția vâscoasă, iar parasimpaticul crește secreția apoasă.