Căile de conducere descendente
Căile de conducere descendente de la nivelul măduvei spinării contribuie la realizarea funcției de conducere a măduvei și deservesc motilitatea voluntară și cea involuntară. Căile descendente sunt:
- calea piramidală, care conduce comenzile motorii voluntare, conștiente, sau spunem că deservește motilitatea voluntară. Prezintă fibre care se încrucișează la nivelul decusației piramidale și formează fasciculul piramidal încrucișat și fibre care nu se încrucișează și formează fasciculul piramidal direct. Este o cale bineuronală, care prezintă 2 neuroni motori: unul de comandă și unul de execuție.
- căile extrapiramidale, care transmit comenzile semiautomate și automate. După ce fac sinapsă la nivel subcortical în nucleii bazali, căile extrapiramidale se continuă cu mai multe eferențe și prezintă conexiuni la nivel bulbar.
Dacă toate acestea devin prea dificil de urmărit, puteți citi aceleași informații structurate pe scurt în tabelul din josul paginii. Asigurați-vă că stăpâniți aceste noțiuni despre motilitatea voluntară și involuntară, precum și despre calea piramidală și căile extrapiramidale, întrucât sunt subiecte ce au mai picat la Bac și în anii precedenți.
Sistemul nervos central are rolul de a coordona integrarea organismului în mediul exterior. Este structura care generează comezi privind activitățile motorii, ca răspuns la diferiți stimuli ce ajung la nivel de centru de comandă prin intermediul căilor ascendente. Răspunsul motor se produce prin mecanisme diferite:
- inconștient-automat
- responsabil de menținerea tonusului muscular sau de reglarea inconștientă posturală
- conștient-voluntar
- implică o reacție conștientă...