Oboseala și forța musculară
Oboseala musculară sau cum este popular numită „febra musculară”, este explicată în această pagină, împreună cu forța musculară și energia necesară contracției, cauzele oboselii musculare, simptomele și prevenția acesteia.
Mecanismele oboselii musculare sunt destul de complexe, dar profesorii noștri s-au străduit să vă explice cât mai bine aceste procese și să vă ajute să stăpâniți acest subiect.
Forța musculară
Forța musculară poate fi definită ca acea forță exercitată de contracția musculară și care permite realizarea unor activități sau a unui efort fizic de intensitate variabilă.
Forța musculară este dependentă de:
- Lungimea fibrelor musculare. Pe măsură ce are loc contracția și alungirea fibrei musculare are loc creșterea concomitentă a forței musculare până într-un anumit punct. Dacă fibra musculară este întinsă prea mult, atunci forța musculară începe să scadă.
- Numărul de fibre musculare implicate în contracție. Diferite tipuri de mișcări constau în contracția anumitor fibre musculare din cadrul unui mușchi. Cu cât participă mai multe fibre, cu atât mai mare este forța musculară produsă.
- Frecvența potențialelor de acțiune ce activează fibrele musculare. Cu cât stimulii nervoși ce activează fibrele musculare vor fi mai deși, cu atât forța generată va fi mai crescută.
Forța musculară este diferită de la un individ la altul și poate fi dobândită sau pierdută în timp. Ea poate fi crescută prin antrenamente de forță (ex. ridicarea de greutăți) care modifică adaptabiltatea organismului în a recruta mai eficient fibrele musculare și în a regla frecvența potențialelor de acțiune. Un alt mecanism de creștere a forței musculare este hipertrofia musculară, care poate fi obținută prin leziunile mecanice și agresiunea metabolică a fibrelor musculare din oboseala musculară.
În lipsa practicării unei activități fizice intense forța musculară va scădea treptat.
Fiziologia contracției musculare
Pentru ca un mușchi să poată funcționa corect, pe măsura solicitărilor, are nevoie de:
- O sursă de energie, care acționează ca și ‘combustibil’