Sistemul endocrin | Glandele endocrine

Rolul hormonilor este cel mai vizibil la pubertate, când în organism încep să apară modificări diferite la fete față de băieți. Dar sistemul endocrin este mult mai complex, iar activitatea sa se desfășoară pe perioada întregii vieți, nu doar la pubertate. 

Ce este o glandă endocrină?

Cea mai simplă definiție a unei glande, este o structură celulară a cărui rol este de a secreta substanțe.

În organismul uman există 2 tipuri de glande: 

  • Glandele exocrine (exo= la exterion, krino= secreție) prezintă ducte în care își varsă produsul de secreție, care mai apoi este transportat în cavități, lumene sau la suprafața organismului.
  • Glandele endocrine (endo= interior) sunt epitelii secretorii, a căror funcție este sintetizarea, stocarea și secreția unor substanțe numite hormoni.

​Care sunt glandele endocrine?

Glande endocrine clasice sunt considerate hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroidele, glanda suprarenală, pancreasul endocrin, ovarul, testiculul și temporar timusul și placenta. Dar pe lângă aceste glande, mai există țesuturi și organe care au și rol endocrin: rinichiul secretă eritropoietina, hipotalamusul secretă hormonul antidiuretic și oxitocina, pilorul secretă gastrina etc.

© OpenStax College, Anatomy & Physiology. OpenStax CNX. May 27, 2015 - glandele endocrine

Ce sunt hormonii? 

Hormonii sunt subtanțe active, care pot fi peptide, steroizi sau derivați aminici. Ei sunt eliberți de glanda endocrină în lichidul interstițial și de aici în sânge, de unde sunt transportați către țesutul țintă. Teoretic, ei acționează la distanță de locul de sinteză. Practic însă, există celule specializate care secretă substanțe cu acțiune pe celulele vecine (secreție paracrină) sau chiar pe celulele care le-au produs (secreție autocrină). De exemplu: oxidul nitric care este produs de celulele endoteliale ale vaselor și care determină vaso-dilatație la locul de acțiune.

Glandele endocrineHormonul
EpifizăMelatonină
HipofizăGH, ACTH, TSH, LH, FSH, PRL
TiroidăT3, T4, calcitonină
Paratiroideparathormon
Glanda suprarenalăCorticosuprarenala: cortizol, aldosteron,
și hormoni androgeni

Medulosuprarenala: adrenalină, noradrenalină
Pancreasul endocrinInsulină
OvarulEstrogen, Progesteron
TesticolulTestosteron

Cum acționează un hormon?

Hormonul acționează asupra unor țesuturi țintă, adică doar asupra acelor țesuturi care au receptori pentru acel hormon. Cel mai bun exemplu este mecanismul cheie-broască: o cheie se potrivește doar cu o anumită broască, deci nu poate deschide decât anumite uși. 
Acești receptori se găsesc fie la suprafața celulei, fie în interiorul ei (la nivel citoplasmatic sau chiar la nivelul nucleului). Prin legarea hormonului de acești receptori, se produc o serie de reacții celulare care au ca rezultat final sinteza unor proteine, modificarea permeabilități membranei celulare, transportul unor subtanțe intra și extracelular, care vor genera anumite efecte specifice la nivelul organismului.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in