Rezumat

„Meșterul Manole” este o dramă expresionistă în cinci acte, al cărei autor este poetul și filosoful Lucian Blaga. Opera a fost tipărită la Sibiu, în anul 1927, și jucată pentru prima dată la Teatrul Național din București, în data de 6 aprilie 1929. Piesa este o tragedie concepută în stilul teatrului antic, pe tema destinului. 

Acțiunea operei are loc într-un timp mitic românesc, „pe Argeș în jos”. Actul întâi se desfășoară în camera de lucru a meșterului Manole, care, alături de starețul Bogumil, încearcă să găsească o explicație pentru faptul că zidurile bisericii sale se dărâmă mereu. Când starețul îi explică faptul că există forțe superioare care se opun construcției bisericii, iar numai o jertfă umană ar asigura trăinicia construcției, Manole se împotrivește acestui gând, conștient fiind de faptul că una dintre cele zece porunci era: „Să nu ucizi”. Gaman, un prieten bătrân al meșterului, se oferă să-i fie jertfă, însă Manole refuză. După plecarea starețului sosește Mira, soția lui Manole, cu care era căsătorită de șapte ani (tot atâția ani cât duraseră ș…

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in