Particularități de construcție a unui personaj
Cu ajutorul informațiilor de pe această pagină vei reuși să conturezi portretul personajului Ion Pop al Glanetașului. De asemenea, îți va fi mult mai ușor să formulezi un răspuns corect pentru cerința de a scrie „un eseu de 600 – 900 de cuvinte (două – trei pagini), în care să prezinţi particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau G. Călinescu. ”, regăsită în subiectul III, din sesiunea specială, din luna mai, 2013, pentru profilul umanist și în varianta 28, tot din anul 2013 sau cerința subiectului 3 al examenului din sesiunea august - septembrie 2017.
„Ion Pop al Glanetașului este personajul principal, eponim, individual, complex prin problematica pe care o propune, dar și realist prin categoria socială pe care o reprezintă. Putem spune că viziunea despre lume și creaţie a lui Rebreanu a stat la baza construcţiei personajului, dar și a romanului, formaţia realistă a romancierului justificându-se, în primul rând, prin transformarea unor experienţe din viaţa reală în adevărate puncte-cheie ale romanului. Astfel, întâmplări reale precum sărutul pământului, bătaia primită de o fată de la tatăl ei pentru că se dăruise unui fecior netrebnic sau discuţia scriitorului cu Ion Pop Glanetaṣul care se plângea de lipsa pământului, sunt atribuite de Rebreanu lui Ion, personaj care își demonstrează prin nume ṣi fapte autenticitatea.
Trăsăturile protagonistului sunt puse în lumină prin metoda caracterizării directe, mai exact, pornind de la spusele naratorului, dar și de la părerile celorlalte personaje. Astfel, prin cuvintele sale din expoziţiunea romanului, naratorul face cunoscute anumite aspecte biografice, Ion fiind prezentat ca fiu al lui Alexandru Glanetașu și al Zenobiei.”