Critică literară

Romanul „Ion” a fost scris de către Liviu Rebreanu între anii 1913 și 1920, iar opera a fost publicată chiar în anul încheierii sale. La apariția textului, acesta a fost receptat de către criticii literari cu surprindere și admirație privind evoluția impresionantă a scriitorului, care nu avusese parte până atunci de asemenea aprecieri.

Eugen Lovinescu a declarat că, prin romanul „Ion”, Rebreanu a „obiectivat” proza românească, acesta fiind cel dintâi roman interbelic obiectiv din literatura română: „Pornind de la același material țărănesc, Ion reprezintă o revoluție și față de lirismul sămănătorist sau de atitudinea poporanistă, și față de eticismul ardelean, constituind o dată istorică în procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”. Impresionat de creația lui Rebreanu, Lovinescu a numit-o „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române”.

Încă din incipitul romanului, la hora satului, autorul îl separă pe Ion, fiul lui Alexandru Pop Glanetașu, de restul tinerilor. Acesta o urmărea pe Ana cu o privire stranie, „parcă nedumerire și un vicleșug neprefăcut”. După aceea, cititorul îl urmărește pe Ion sorbind-o din ochi pe Florica, „mai frumoasă ca oricând”. Ion o seduce cu ipocrizie pe Ana, pentru că „avea locuri și case și vite multe”, deși cea care îi era cu adevărat dragă era Florica. Fiindcă Florica...