Critică literară

Romanul „Ion” a fost scris de către Liviu Rebreanu între anii 1913 și 1920, iar opera a fost publicată chiar în anul încheierii sale. La apariția textului, acesta a fost receptat de către criticii literari cu surprindere și admirație privind evoluția impresionantă a scriitorului, care nu avusese parte până atunci de asemenea aprecieri.

Eugen Lovinescu a declarat că, prin romanul „Ion”, Rebreanu a „obiectivat” proza românească, acesta fiind cel dintâi roman interbelic obiectiv din literatura română: „Pornind de la același material țărănesc, Ion reprezintă o revoluție și față de lirismul sămănătorist sau de atitudinea poporanistă, și față de eticismul ardelean, constituind o dată istorică în procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”. Impresionat de creația lui Rebreanu, Lovinescu a numit-o „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române”.

Încă din incipitul romanului, la hora satului, autorul îl separă pe Ion, fiul lui Alexandru Pop Glanetașu, de restul tinerilor. Acesta o urmărea pe Ana cu o privire stranie, „parcă nedumerire și un vicleșug neprefăcut”. După aceea, cititorul îl urmărește pe Ion sorbind-o din ochi pe Florica, „mai frumoasă ca oricând”. Ion o seduce cu ipocrizie pe Ana, pentru că „avea locuri și case și vite multe”, deși cea care îi era cu adevărat dragă era Florica. Fiindcă Florica era săracă, asemenea lui, Ion renunță la ea ...