Leonid Dimov

Leonid Dimov a fost poet și traducător, precum și unul dintre precursorii postmodernismului în România.

Leonid Dimov | Opera

  • Versuri, 1966
  • Pe malul Stixului, 1968
  • 7 poeme, 1968
  • Carte de vise, 1969
  • Semne cerești. Rondeluri, 1970
  • Eleusis, 1970 
  • Deschideri, 1972
  • A.B.C., 1973
  • Amintiri, 1973
  • La capăt, 1974
  • Litanii pentru Horia, 1975
  • Dialectica vârstelor, 1977
  • Tinerețe fără bătrânețe. Basm (după Petre Ispirescu și nu prea), 1978
  • Spectacol, 1979
  • Texte, Colecția „Cele mai frumoase poezii", 1980
  • Veșnica reîntoarcere, 1982

Leonid Dimov | Date despre autor

Leonid Dimov s-a născut în data de 11 ianuarie 1926, în Basarabia, ca fiu al Nadejdei Dimov și al lui Naum Mordcovici, însă nu se bucură prea mult de prezența tatălui, fiind crescut de mamă și bunici. Pentru a ascunde originile evreiești, în anul 1941, mama intentează un proces lui Naum Mordcovici, astfel că, instanța decide ca tânărul să preia numele mamei, un lucru extrem de benefic în condițiile în care cetățenii evrei erau considerați în acea perioadă cetățeni de categoria a doua.

A urmat studiile în cadrul Colegiului „Sfântul Sava” din București, iar după absolvire s-a înscris la Facultatea de Filologie din București, însă după trei ani de studiu a abandonat-o. La fel s-a întâmplat și în cazul Facultății de Biologie la care a renunțat tot după trei ani. În paralel a mai făcut studii de drept, teologie și matematică.

Are o perioadă în care își manifestă simpatia pentru regimul comunist, scriind articole în revista „Studentul român”. În anul  1957 i se deschide un dosar penal, fiind acuzat de către autorități că a cântat cântece legionare și a urinat pe statuia lui Stalin. A fost încarcerat la Jilava pentru două luni, fiind achitat în decembrie 1957.

Pentru o perioadă este absent de pe scena publică românească, iar în anul 1965 publică un grupaj de poeme, însă fără vreo tentă politică. Reintră în atenția autorităților în anul 1966, când publică o poezie în suplimentul literar al revistei „Ramuri” din Craiova, publicație în ale cărei pagini apar textele scriitorilor de avangardă. Tot în acest an are loc și debutul literar al lui Dimov, publicând volumul „Versuri”.

Anul 1968 este unul de succes din punct de vedere literar, întrucât publică două volume de poezii: „7 poeme” și „Pe malul Stixului”. Tot în acest an, prietenul lui Dimov, Dumitru Țepeneag, începe teoretizarea onirismului, iar Securitatea îi instalează în casă microfoane, motivul fiind desele întâlniri cu Țepeneag. Activitatea literară îi este compromisă, întrucât un volum dat spre publicare este retras din tipografie, iar în revistele Contemporanul și România Literară apar articole împotriva onirismului. Atitudinea lui față de regimul comunism oscilează, dovadă fiind un articol pe care îl publică în 1969 în România Literară și care conține citate din Ceaușescu. În 1971, aflat în Franța, supără iar autoritățile prin interviul acordat alături de Țepeneag pentru Europa Literă. Drept urmare, la întoarcerea în țară i se interzice să publice.

După această perioadă, decide să renunțe la articolele de opinie, iar în anul 1974 dosarul lui Dimov este închis, dar rămâne sub supravegherea autorităților.

Se stinge din viață în anul 1987, în urma unui infarct. A fost înmormântat în cimitirul Bellu din București.

Produsele noastre pentru Leonid Dimov