Rezumat

Pentru a-ți aminti secvențele importante ale romanului Baronul din copaci de Italo Calvino, dar și pentru a învăța și care este structura unui rezumat corect, este important să citești acest material pregătit de către profesorii Liceunet. 

„Cosimo ajunge să fie foarte îndemânatic la a se cățăra prin copaci și explorează toți copacii din livada familiei sale, dar și cei ai familiei Ondariva, pe care nu-i mai văzuse niciodată din cauza rivalității dintre case. O cunoaște asftel, pe Viola, fiica marchizilor Ondariva, o fetiță capricioasă și arogantă, de care însă, Cosimo se îndrăgostește. Deși Viola este adesea răutăcioasă, între cei doi se leagă o prietenie aparte. În întâlnirea cu hoții de fructe, Cosimo află că frumoasa Viola a făcut la un moment dat parte din trupa acestora, însă că într-un final i-a trădat. Astfel, personajul viclean al Violei devine și mai fascinant. Hoții de fructe devin o amenințare la adresa lui Cosimo, batjocorindu-l, astfel că micul baron se vede nevoit să găseasă mijloace prin care să le câștige respectul. O altă încercare prin care trece micul baron este lupta cu o pisică sălbatică, însă iese victorios după ce o străpunge cu săbiuța. Din blana ei, Cosimo își face o bască, iar mai apoi, după ce renunță la fracul său deja ponosit, își face din blănurile animalelor vânate și haine potrivite vieții sale în copaci.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in