Rezumat

Poezia „În vie”, de Ion Pillat, este un pastel care face parte din volumul intitulat „Pe Argeș în sus” și apărut în anul 1923. Acest volum face parte din etapa tradiționalistă de creație a lui Ion Pillat, surprinzând nostalgia copilăriei, a locurilor natale, prin intermediul unor creații simple, sentimentale, de tip tradițional.

Titlul operei indică un colț din natură, recunoscut pentru miresmele si abundența care îl caracterizează. Simbol al rodniciei, al fertilității, precum și vestitor al sosirii toamnei, strugurele amintește de parfumul, aromele și culorile specifice acestui anotimp. Toate aceste elemente activează simțurile eului liric, care își amintește astfel la perioada copilăriei petrecute pe meleagurile natale.

Tema poeziei este reprezentată de trecerea ireversibilă a timpului, care generează, involuntar, amintiri ce dau naștere unei adânci nostalgii. Astfel, amintindu-și de vremurile tinereții sale, petrecute…

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in