Versuri

Se zbate Strâmbă-Lemne cumplit în pomul zdravăn,

Cu brațe noduroase și cu atletic trunchi

Înțelenit în vie, deși pân-la genunchi

I s-a urcat cu-ncetul pământul gras și reavăn.

 

Dar toamna, sub rodire încununat cu spini,

Și-n noapte plin de pace, de păsări și de stele,

Ca grindina sloboade castanele lui grele

Și-nseninat, primește pe creștetu-i lumini.

 

Castanul între struguri și-a înțeles menirea:

Ce-am căutat pe drumuri, găsește stând pe loc,

Și, adâncind pământul aceluiași noroc,

Cu zeci de ramuri ține în brațe fericirea.

 

Mă simt, Florică,-n preajmă-i atâta de sărac!

De ce nu poate pasu-mi să prindă rădăcină,

Și să rămân al viei ca pomul pe colină,

Și să mă strâng de tine ca vița de arac.