Versuri

E casa amintirii o casă cu pridvor,

Cu bârne și chilimuri pe încăperi zidite,

În drumul către dânsa țin strajă dreapta plopii,

Și în pereți icoane de morți bătrâni veghează:

Strămoși din altă vreme de cari, uitând de jocuri,

Copii, ne-apropiarăm privind cu ce sfială

La fețele lor șterse de sfinți în mânăstiri.

În casa amintirii nu-i astăzi și nu-i ieri,

Căci orologiul vremii a încetat să bată,

Și clipa netrăită a înghețat pe el.

Dar prin iatac adesea te-apucă și te fură

Miresmele cosite cu florile de fân

Păstrate sub răcoarea pânzetului de in.

Și, seara, pe divane în liniștite-odăi

Tot mai pogoară cântec și zumzănit de strună

Ca de pe alăuta plăpândelor visări,

Când, în apus de soare și răsărit de lună,

Simțim zădărnicia întâilor uitări,

Rămân aceleași toate, și somnul fără zbucium

Îl dorm sub coperișul aceluiași trecut.

Stafie, trece gândul prin casa mea străveche

Sub raza călăuză a visului tăcut...

Şi închizând în urmă odăile străine,

M-am dus, m-am dus în lume, cu-atâția morți în mine....