Rezumat

Ion Neculce, fiul lui Avram Neculce și al Catrinei Cantacuzino, s-a născut în anul 1672, la Târgu Frumos, după cum reiese din documentele tuturor cercetătorilor. A avut o copilărie foarte zbuciumată, în 1677 i-a murit tatăl și mama s-a recăsătorit. Al doilea soț al Catrinei, tatăl vitreg a lui Ion Neculce a fost Ienachi (Enache).  

O vreme au trăit refugiați în Muntenia la bunicul său, apoi s-au reîntors în Moldova unde a ocupat diverse funcții intrând astfel în viața publică: postelnic, spătar, caimacan, și mare vornic.

Cronica sa înfățișează istoria Moldovei vreme de optzeci și doi de ani și se intitulează Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat. Scrierea de excepțională valoare a literaturii noastre vechi, „Letopisețul Țării Moldovei” a lui Ioan Neculce, marchează totodată și un apogeu în sensul că niciuna dintre cronicile ce-i vor urma nu se vor mai ridica la o asemenea valoare. Mai întâi, spre deosebire de alți cronicari din secolul al XVII-lea care și-au pus scrisul în slujba unui domn, Neculce este singurul care produce o operă independentă, așa cum i-o dictau cele scrise în inima lui. În fruntea Letopisețului au fost așezate patruzeci și două de legende istorice reunite sub titlul „O samă de cuvinte ce sunt auzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise...”. Letopisețul cuprinde douăzeci și cinci de capitole corespunzătoare celor douăzeci și cinci de domnii de perioade înfățișate de cronicar. „Letopisețul” lui Neculce marchează debutul prozei literare românești, autorul fiind considerat primul povestitor artist român.  

Ion Neculce nu a fost interesat atât de evoluția istorică cât mai ales de argumentarea prin fapte a defectelor și a calităților omenești, cronicarul fiind interesat de senzațional și întâmplări ieșite din comun. Limbajul cronicii a renunțat la clasicitatea savantă a lui Miron Costin, preferând exprimarea bazată pe limba populară. Ion Neculce a făcut, în mod evident, o selecție în raionul de povestiri fabuloase care circulau în epocă pe seama personalităților istorice, înregistrându-le pe cele „mai alese”, adică mai deosebite prin problematica ridicată, pentru a merita să fie consemnate. Prin intermediul lor, cronicarul devine cel dintâi povestitor care transformă intenționat cadrul strict informativ al relatărilor în tot atâtea fapte istorice artistice adresate cititorilor, încercând să-i captiveze estetic și să-i educe.

Cronica propriu-zisă și legendele consemnate de Ion Neculce încheie o etapă a literaturii noastre, trasând primul hotar estetic între Letopisețul cu valoare de document istoric și proza literară în care intervine subiectivizarea autorului ei.  

Legende istorice reunite de cronicarul Ion Neculce în deschiderea „Letopisețului Țării Moldovei” au conținut și scop educativ, fiind transmise pe...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in