Particularități de construcție a unui personaj - Tipătescu
Comediile lui I.L. Caragiale („O noapte furtunoasă”, „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, „O scrisoare pierdută” și „D-ale Carnavalului”) critică viața de familie și politică a burgheziei române din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Scriitorul se oprește la niveluri sociale diferite, de la micul înavuțit al mahalalei din „O noapte furtunoasă” până la marea burghezie de provincie din „O scrisoare pierdută”, subliniind același fenomen: dorința de afirmare ce se traduce în parvenitism. Comedia „O scrisoare pierdută” a apărut în anul 1884, fiind jucată cu un succes răsunător pe scena Teatrului Național din București. Piesa a fost motivată de dorința de a evidenția carențele lumii politice ghidate de principiul machiavelic: „Scopul scuză mijloacele”.
Ștefan Tipătescu este un personaj principal, static, plat, caricatural, realizat în manieră realistă. Principalele trăsături ale acestuia se deduc din manifestarea diversificată a comicului, care definește contradicția dintre esență și aparență. Prefectul vrea să pară sigur de sine, o autoritate politică de necontestat, care conduce cu o mână de fier județul, fiind, însă, total supus lui Zaharia și Zoei. Îi lipsește cu desăvârșire capacitatea de a-și exercita independent funcția politică, motiv pentru care se bazează pe sprijinul lui Trahanache și pe amorul Zoei („ești candidatul Zoii, ești candidatul lui nenea Zaharia, prin urmare și al meu”).
Este caracterizat de Trahanache, care îl consideră un om „independent, care a făcut servicii partidului, țării... și mie”. Același Trahanache precizează că Tipătescu este „băiat bun, dar iute...
