Particularități de construcție a unui personaj

Trahanache

Folosește explicațiile date de către profesorii Liceunet pentru a putea scrie o caracterizare completă și corectă a personajului Zaharia Trahanache din comedia „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale. În plus, vei putea folosi acest eseu ca sursă de inspirație pentru a răspunde la cerința de a scrie un material în care să prezinți particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic studiat.

„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o operă dramatică, mai exact, o comedie realistă de moravuri politice și sociale, bazată pe conflicte dramatice. Comedia pune accentul pe contrastul dintre esență și aparență, prin participarea personajelor ridicole, care sunt puse în situații comice. Astfel, Caragiale face referiri la fariseism, prostie, incultură, demagogie, fiind de părere că defectele umane pot fi corectate dacă sunt demascate cu ajutorul cuvintelor: „Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaș mai cumplit decât vorba, când aceasta nu-i vorbă supusă și credincioasă, nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul”.

Comedia înglobează un număr de personaje cu o trăsătură dominantă de caracter, personaje încadrabile într-un tip specific uman. Scopul acestei creații și tema propusă de autor este de a satiriza și de a corecta anumite defecte omenești, în urma cărora apar situații conflictuale. Titlul, care anticipează intriga comediei oferă simetrie piesei și întărește afirmația precedentă, fiind alcătuit dintr-un substantiv comun, simplu, articulat nehotărât: „O scrisoare” (cu precizarea că poate fi vorba de orice scrisoare), urmat de adjectivul provenit din participiu „pierdută”.

Zaharia Trahanache, personajul cu trăsături evidențiate prin intermediul surselor comicului (de caracter, limbaj, situație, nume), dar și prin caracterizare directă, indirectă, autocaracterizare, monolog dramatic sau dialog, este personaj central, tragicomic, fiind „stâlpul puterii politice”. La începutul piesei lasă impresia că este un om moral, indignat de corupția care există în societate și imoralitatea altora: „A! Ce coruptă soțietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul...”. Acesta e soțul Zoei Trahanache, având o funcție importantă: este „prezidentul” unor „comitete și comiții”.

Felul în care își descrie propriul comportament reprezintă o modalitate prin care putem deduce caracterul său. Din autocaracterizare înțelegem că pune semnul egalității între viclenie și diplomație: „N-am umblat în viața mea cu diplomație”. Având o mentalitate meschină, se ghidează după principiul: „de la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele nostru”.

Personajul este caracterizat direct, de către autor, numele acestuia fiind o sursă a comicului (trahana = cocă moale), sugerând flexibilitatea, maleabilitatea, posibilitatea de a fi manevrat și modelat ușor de către „superiorii de la Centru” sau chiar de Zoe. De asemenea, din didascalii, o adevărată modalitate de caracterizare directă, aflăm despre acest personaj că era „binevoitor”, „serios”, „placid”, „cu candoare”, dramaturgul sugerând „zahariseala” (Zaharia), dar și stabilitatea și calmul în situațiile conflictuale. Atunci când vine vorba de politică, însă, e capabil de înșelăciune, diplomația la care se referă fiind, de fapt, viclenie: „Într-o soțietate fără moral și fără prințip…trebuie să ai și puțintică diplomație!”.

Tot prin caracterizare directă se evidențiază și felul în care celelalte personaje îl văd pe Zaharia Trahanache. Gravitând în jurul tuturor, Pristanda îl numește „conu Zaharia”, Zoe îi spune „nene”, iar Farfuridi i se adresează cu „venerabilul neica Zaharia”. Pentru Cațavencu, Trahanache este „unul pe care contează bampirul […] ca pe Dumnezeu”, iar Cetățeanul turmentat îl consideră important, întrucât se mândrește peste tot că îl cunoaște: „Mă cunoaște conu’ Zaharia de la 11 fevruarie”. Personaj prin care Caragiale satirizează excepțional imoralitatea, falsitatea, parvenitismul, incultura, Zaharia Trahanache folosește șantajul ca modalitate de avansare în politică, fiind apreciat chiar și de adversar: „am ținut la dumneata ca la capul județului nostru” – Cațavencu.

Caracterizarea indirectă reiese din relația cu celelalte personaje, limbajul, acțiunea, comportamentul și replicile personajului. Astfel, prin viclenie, diplomație, ambiție și tact ajunge să dețină puterea în județ și să-și mențină funcția prin diferite mijloace incorecte, lăsând impresia că „știe tot, dar nu crede nimica”. Mimează naivitatea și senilitatea, dorința sa fiind de a rămâne prieten cu cei de pe urma cărora poate profita, așa cum este Ștefan Tipătescu: „i-a făcut și-i face servicii”. Aparenta sa naivitate este, în esență, un mijloc prin care urmărește interesele partidului, deci interesele proprii, fiind un politician abil.

Familist convins, el nu ia în calcul varianta de a fi înșelat și acceptă triunghiul conjugal, primind astfel statutul de „încornorat”. Mai mult decât atât, îl consideră pe Tipătescu un frate, iar importanța pe care i-o acordă acestuia este la același nivel cu cea pe care i-o acordă soției: „De opt ani trăim împreună ca frații, și nici un minut n-am găsit la omul ăsta măcar atâtica rău…”. Comicul de situație nu întârzie să apară, memorabilă fiind scena în care Zaharia îi povestește lui Tipătescu despre scrisoarea de amor adresată de acesta din urmă tocmai soției sale, Zoe Trahanache. Aflându-se în p...