Eseu pornind de la afirmația criticului Adrian Marino

Cerința eseului este de a scrie un eseu de 2 – 3 pagini în care să prezinți două personaje dintr-o comedie studiată, pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmație: „Tendința comediei este de a-și reduce personajele la scheme morale abstracte, cu simplă funcționalitate comică. În acest sens, comedia constituie, poate cea mai <<universală>> compunere literară, apropiată cel mai mult de condiția abstracțiunii și a esenței: câteva gesturi, procedee, figuri plastice stereotipe, în situații invariabile, tipizate”. (Adrian Marino, Dicționar de idei literare).

Cerințe:

Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la temă, argumentația (cu minimum 4 argumente/ raționamente logice/ exemple concrete etc.) și concluzia/ sinteza.
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Rezolvare:

Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, care are finalitate moralizatoare și produce râsul cititorului sau al spectatorului, prin folosirea a diferite tipuri de comic. Ca trăsături generale ale comediei pot fi menționate: finalitatea amuzantă (specia e destinată să provoace râsul, personajele reprezintă categorii sociale diverse; subiectele sunt general umane, eroii întruchipând caractere - parvenitul obraznic, sclavul șiret, aristocratul mândru); conflictul se plasează între aparență și esență (doar aparent, valorile sunt false); deznodământul este vesel, stilul – parodic. Conflictele dramatice în comedie sunt derizorii, de nivel exterior, și ilustrează ridicolul preocupărilor personajelor.

În studiul Comediile domnului Caragiale, Titu Maiorescu argumenta originalitatea operelor autorului prin punerea „în scenă a câtorva tipuri din viața noastră socială de astăzi” și prin dezvoltarea acestor tipuri „cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile alese de autor.” Comedia lui I. L. Caragiale deschide „drum creației realiste” prin varietatea tipurilor înfățișate, deoarece „tendința comediei este de a-și reduce personajele la scheme morale abstracte, cu simplă funcționalitate comică. În acest sens, comedia constituie, poate cea mai universală compunere literară, apropiată cel mai mult de condiția abstracțiunii și a esenței: câteva gesturi, procedee, figuri plastice, stereotipe, în situații invariabile, tipizate.” ( Adrian Marino, Dicționar de idei literare )

Comedie de moravuri, care dezvăluie viața publică și de familie a unor politicieni care, ajunși la putere și roși de ambiții, sunt caracterizați de o creștere bruscă a instinctelor de parvenire, O scrisoare pierdută se înscrie în seria operelor caragialiene care au în centru vanitatea. Piesa este inspirată de un eveniment din actualitatea vremii: în 1883 au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, în scopul alcătuirii unei noi Camere a Deputaților.

Acțiunea piesei se desfășoară în „capitala unui județ de munte”, pe fondul agitat al unei campanii electorale. Aici are loc conflictul între ambițiosul avocat Nae Cațavencu, din „opoziție”, care aspiră spre o carieră politică, și grupul conducerii locale ( prefectul Ștefan Tipătescu, „prezidentul” Zaharia Trahanache). Pentru a-și forța rivalii să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, Cațavencu amenință cu un șantaj. Instrumentul de șantaj este o „scrisorică de amor” a lui Tipătescu, trimisă doamnei Zoe Trahanache, soția „...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in