Eseu pornind de la afirmația criticului Adrian Marino

Cerința eseului este de a scrie un eseu de 2 – 3 pagini în care să prezinţi două personaje dintr-o comedie studiată, pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmaţie: „Tendinţa comediei este de a-şi reduce personajele la scheme morale abstracte, cu simplă funcţionalitate comică. În acest sens, comedia constituie, poate cea mai <<universală>> compunere literară, apropiată cel mai mult de condiţia abstracţiunii şi a esenţei:câteva gesturi, procedee, figuri plastice stereotipe, în situaţii invariabile, tipizate”. (Adrian Marino, Dicţionar de idei literare).

Cerințe:

Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple concrete etc.) şi concluzia/ sinteza.
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Rezolvare:

Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, care are finalitate moralizatoare şi produce râsul cititorului sau al spectatorului, prin folosirea a diferite tipuri de comic. Ca trăsături generale ale comediei pot fi menţionate: finalitatea amuzantă ( specia e destinată să provoace râsul, personajele reprezintă categorii sociale diverse; subiectele sunt general umane, eroii întruchipând caractere ( parvenitul obraznic, sclavul şiret, aristocratul mândru ); conflictul se plasează între aparenţă şi esenţă ( doar aparent, valorile sunt false ); deznodământul este vesel, stilul – parodic. Conflictele dramatice în comedie sunt derizorii, de nivel exterior, şi ilustrează ridicolul preocupărilor personajelor.

În studiul Comediile domnului Caragiale, Titu Maiorescu argumenta originalitatea operelor autorului prin punerea „în scenă a câtorva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi” şi prin dezvoltarea acestor tipuri „cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţiile alese de autor.” Comedia lui I. L. Caragiale deschide „drum creaţiei realiste” prin varietatea tipurilor înfăţişate, deoarece „tendinţa comediei este de a-şi reduce personajele la scheme morale abstracte, cu simplă funcţionalitate comică. În acest sens, comedia constituie, poate cea mai universală compunere literară, apropiată cel mai mult de condiţia abstracţiunii şi a esenţei: câteva gesturi, procedee, figuri plastice, stereotipe, în situaţii invariabile, tipizate.” ( Adrian Marino, Dicţionar de idei literare )

Comedie de moravuri, care dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care, ajunşi la putere şi roşi de ambiţii, sunt caracterizaţi de o creştere bruscă a instinctelor de parvenire, O scrisoare pierdută se înscrie în seria operelor caragialiene care au în centru vanitatea. Piesa este inspirată de un eveniment din actualitatea vremii: în 1883 au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, în scopul alcătuirii unei noi Camere a Deputaţilor.

Acţiunea piesei se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”, pe fondul agitat al unei campanii electorale. Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, din „opoziţie”, care aspiră spre o carieră politică, şi grupul conducerii locale ( prefectul Ştefan Tipătescu, „prezidentul” Zaharia Trahanache ). Pentru a-şi forţa rivalii să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, Caţavencu ameninţă cu un şantaj. Instrumentul de şantaj este o „scrisorică de amor” a lui Tipătescu, trimisă doamnei Zoe Trahanache, soţi...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in