Eseu pornind de la afirmația criticului Adrian Marino

Materialul următor a fost redactat pentru a răspunde la cerința de a scrie un eseu de 2 – 3 pagini în care să prezinți două personaje dintr-o comedie studiată.

Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, care are finalitate moralizatoare și produce râsul cititorului sau al spectatorului, prin folosirea a diferite tipuri de comic. Ca trăsături generale ale comediei pot fi menționate: finalitatea amuzantă (specia e destinată să provoace râsul, personajele reprezintă categorii sociale diverse; subiectele sunt general umane, eroii întruchipând caractere - parvenitul obraznic, sclavul șiret, aristocratul mândru); conflictul se plasează între aparență și esență (doar aparent, valorile sunt false); deznodământul este vesel, stilul – parodic. Conflictele dramatice în comedie sunt derizorii, de nivel exterior, și ilustrează ridicolul preocupărilor personajelor.

În studiul Comediile domnului Caragiale, Titu Maiorescu argumenta originalitatea operelor autorului prin punerea „în scenă a câtorva tipuri din viața noastră socială de astăzi” și prin dezvoltarea acestor tipuri „cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile alese de autor.” Comedia lui I. L. Caragiale deschide „drum creației realiste” prin varietatea tipurilor înfățișate, deoarece „tendința comediei este de a-și reduce personajele la scheme morale abstracte, cu simplă funcționalitate comică. În acest sens, comedia constituie, poate cea mai universală compunere literară, apropiată cel mai mult de condiția abstracțiunii și a esenței: câteva gesturi, procedee, figuri plastice, stereotipe, în situații invariabile, tipizate.” ( Adrian Marino, Dicționar de idei literare )

Comedie de moravuri, care dezvăluie viața publică și de familie a unor politicieni care, ajunși la putere și roși de ambiții, sunt caracterizați de o creștere bruscă a instinctelor de parvenire, O scrisoare pierdută se înscrie în seria operelor caragialiene care au în centru vanitatea. Piesa este inspirată de un eveniment din actualitatea vremii: în 1883 au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, în scopul alcătuirii unei noi Camere a Deputaților.

Acțiunea piesei se desfășoară în „capitala unui județ de munte”, pe fondul agitat al unei campanii electorale. Aici are loc conflictul între ambițiosul avocat Nae Cațavencu, din „opoziție”, care aspiră spre o carieră politică, și grupul conducerii locale ( prefectul Ștefan Tipătescu, „prezidentul” Zaharia Trahanache). Pentru a-și forța rivalii să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, Cațavencu amenință cu un șantaj. Instrumentul de șantaj este o „scrisorică de amor” a lui Tipătescu, trimisă doamnei Zoe Trahanache, soția „prezidentului”; pierdută de Zoe, scrisoarea este găsită de un cetățean turmentat și subtilizată de Cațavencu. Șantajul o sperie pe Zoe, care, pentru a nu fi compromisă public, exercită presiuni asupra celor doi „conducători” ai județului și obține promisiunea candidaturii lui Cațavencu.

Când conflictul provocat de scrisoarea pierdută pare să fie rezolvat, urmează o „lovitură de teatru”: de la București se cere, fără explicații, să fie trecut pe lista candidaților un nume necunoscut – Agamemnon Dandanache. Reacțiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperată, Cațavencu – amenințător, Farfuridi și Brânzovenescu – satisfăcuți că rivalul lor a pierdut, Tipătescu – nervos. Trahanache este singurul personaj care nu-și pierde cumpătul, având „puțintică răbdare” și gândindu-se la un mod de rezolvare a confl...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in