Construcția subiectului

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre construcţia subiectului într-o operă dramatică studiată, pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmaţie critică: „Dramatismul implică în mod necesar confruntarea polemică, lupta. Unde nu există adversitate, latentă sau declarată, nu există nici dramatism”. (Adrian Marino, Dicţionar de idei literare).

Cerințe: 

Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în formularea tezei/ a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu minimum 4 argumente/ raţionamente logice/ exemple concrete etc.) şi concluzia/ sinteza.
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 2 pagini.

Rezolvare:

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare care sunt destinate reprezentării scenice. Din acest motiv, trăsătura esenţială şi distinctivă a operelor dramatice este „dramatismul”, înţeles, în sens larg, ca acţiune, confruntare (drama – acţiune).

Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, care are finalitate moralizatoare şi produce râsul cititorului sau al spectatorului, prin folosirea a diferite tipuri de comic. Ca trăsături generale ale comediei pot fi menţionate: finalitatea amuzantă (specia e destinată să provoace râsul), personajele reprezintă categorii sociale diverse; subiectele sunt general umane, eroii întruchipând caractere (parvenitul obraznic, sclavul şiret, aristocratul mândru); conflictul se plasează între aparenţă şi esenţă (doar aparent, valorile sunt false); deznodământul este vesel, stilul – parodic. Conflictele dramatice în comedie sunt derizorii, de nivel exterior, şi ilustrează ridicolul preocupărilor personajelor. Dintre toate speciile genului dramatic, comedia şi drama sunt cele mai apropiate de noţiunea de „dramatism”, pentru că „implică în mod necesar confruntarea polemică, lupta.” (Adrian Marino) Comedia în principal, mai ales prin finalitatea urmărită, presupune existenţa conflictelor care declanşează şi susţin acţiunea, ilustrând clar ideea că „Unde nu există adversitate, latentă sau declarată, nu există nici dramatism.” (Adrian Marino, Dicţionar de idei literare)

Comedie de moravuri, care dezvăluie viaţa publică şi de familie a unor politicieni care, ajunşi la putere şi roşi de ambiţii, sunt caracterizaţi de o creştere bruscă a instinctelor de parvenire, O scrisoare pierdută se înscrie în seria operelor caragialiene care au în centru vanitatea. Piesa este inspirată de un eveniment din actualitatea vremii: în 1883 au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, în scopul alcătuirii unei noi Camere a Deputaţilor.

Acţiunea piesei se desfăşoară în „capitala unui judeţ de munte”, pe fondul agitat al unei campanii electorale, care determină „confruntarea polemică, lupta” (Adrian Marino), care opune două grupuri de personaje. Conflictul are loc între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, din „opoziţie”, care aspiră spre o carieră politică, şi grupul conducerii locale (prefectul Ştefan Tipătescu, „prezidentul” Zaharia Trahanache). Pentru a-şi forţa rivalii să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, Caţavencu ameninţă cu un şantaj. Instrumentul de şantaj este o „scrisorică de amor” a lui Tipătescu, trimisă doamnei Zoe Trahanache, soţia „prezidentului”; pierdută de Zoe, scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de Caţavencu. Şantajul o sperie pe Zoe, care, pentru a nu fi compromisă public, exercită presiuni asupra celor doi „conducători” ai judeţului şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu. Adversitatea, latentă în primul act al piesei, dintre prefect şi Caţavencu, devine exterioară, declarată, în actele următoare, care implică în conflictul i...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in