Zaharia Trahanache
„O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri social-politice, scrisă de I.L. Caragiale, cel mai mare dramaturg român. Piesa a fost jucată pentru prima dată pe scenă în anul 1884, la Teatrul Național din București.
Comedie de moravuri, „O scrisoare pierdută” prezintă, în paralel, viața politică și cea de familie, ambele influențate negativ de anumite defecte umane, satirizate în opera de față. Zaharia Trahanache, personaj secundar, masculin, individual, întruchipează câteva dintre aceste defecte: viclenia, ipocrizia, demagogia, superficialitatea.
Caracterizare directă
În mod direct, Zaharia Trahanache este caracterizat de către alte personaje și de către autor (în didascalii). Mai întâi, în secțiunea dedicată personajelor, autorul adaugă după numele lui Trahanache o serie de titulaturi pompoase: „prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului școlar, Comițiului agricol și al altor comitete și comiții”. Rolul acestora este multiplu. În primul rând, ele sunt menite să accentueze personalitatea anostă, plictisitoare a lui Trahanache. În al doilea rând, înșiruirea acestor funcții numeroase determină, în mod paradoxal, scăderea importanței lor în ochii cititorului/spectatorului. Cu cât mai multe la număr sunt titulaturile, cu atât mai puțin va însemna fiecare dintre ele.
Apoi, Zaharia Trahanache este caracterizat în mod direct de către Pristanda. În timpul unui scurt monolog al acestuia, Ghiță Pristanda meditează la viața privilegiată a altora (îndeosebi, la cea a soției lui Zaharia Trahanache), comparând-o cu situația lui financiară precară: „coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache...”. Alături de șirul lung de funcții deținute de soțul lui Zoe, comentariul lui Pristanda contribuie la stabilirea statutului social înalt al personajului. Apelativul „venerabilul”, folosit de mai multe dintre personajele operei și referitor la Trahanache, sugerează un fals respect, bazat pe vârsta înaintată a acestuia.
Personajul se autocaracterizează o singură dată: „Da, mă duceam pe la alegere să văz cum mergem... Nu-i vorba, de mers, mergem strună... dar știi, de obicei, ca un cap ce sunt al partidului, trebuie să fiu acolo...”. Menționând funcția lui de „cap al par...