Ștefan Tipătescu
„O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri social-politică, scrisă de I.L. Caragiale. Premiera piesei a avut loc în anul 1884, la Teatrul Național din București. Impresionat de talentul lui Caragiale în crearea și reprezentarea tipologiilor umane, Garabet Ibrăileanu a declarat că acesta „face concurență stării civile”.
Comedie de moravuri, „O scrisoare pierdută” satirizează anumite defecte umane, manifestate atât în contextul vieții politice, cât și în cel al vieții de familie. Ștefan Tipătescu întruchipează tipologia Don Juan-ului, făcând parte dintr-un triunghi amoros și bazându-se pe propria ipocrizie pentru a supraviețui pe scena politică.
Caracterizare directă
În mod direct, Ștefan Tipătescu este caracterizat prin didascaliile autorului, precum și de către alte personaje. Pe lista „persoanelor”, care precedă debutul acțiunii propriu-zise, lângă numele lui Tipătescu, autorul adaugă: „prefectul județului”. Înțelegem, de aici, faptul că statutul social al personajului este înalt, acesta bucurându-se de o funcție politică înaltă la nivel local.
Autocaracterizarea se evidențiază în scena dialogului dintre el și Pristanda. Deși susține că îi place ca angajatul lui să-și facă bine treaba, Tipătescu este foarte mulțumit cu serviciile neoficiale pe care acesta i le face. De exemplu, îi ordonă lui Pristanda să adune informații despre rivalii lui politici, iar în schimb, trece cu vederea actele de corupție ale acestuia (precum cel cu număratul steagurilor): „TIPĂTESCU (zâmbind): Nu-i vorbă, [...] tu nu ești băiat prost; o mai cârpești, de ici, de colo; dacă nu curge, pică... Las' că știm noi! [...] Și nu-mi pare rău, dacă știi să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă...”.
Celelalte personaje au și ele un cuvânt de spus în construcția portretului personajului. Când Tipătescu își pierde cumpătul și-l amenință pe Nae Cațavencu, acesta strigă: „Prefectul asasin! Ajutor!”. Zaharia Trahanache, în aparenta lui naivitate, îi ia apărarea prefectului ori de câte ori are ocazia. Deși Tipătescu îl trădează, având o relație extraconjugală cu soția lui, Trahanache, bărbatul încornorat îl apără, știind că astfel, își protejează imaginea publică: „pentru mine să vie să bănuiască cineva pe Joiţica, ori pe amicul Fănică, totuna e… E un om cu care nu trăiesc de ieri, de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. D...