Nae Cațavencu

Ion Luca Caragiale rămâne o personalitate de seamă în literatura română, nu doar prin măiestria scriitoricească de care a dat dovadă, ci și prin actualitatea surprinzătoare a operelor sale. Comediile, nuvelele și schițele semnate de Caragiale constituie o veritabilă radiografie a societății românești. Deși scriitorul surprinde îndeosebi neajunsurile acesteia, o face cu umor și ironie, fiind un fin psiholog și știind să facă astfel încât operele sale să placă fără a jigni publicul spectator sau cititorii.

Comedia „O scrisoare pierdută” este negreșit una dintre cele mai memorabile opere ale lui I. L. Caragiale. Aceasta surprinde o varietate de tipuri umane, iar fiecărui personaj i se acordă atenția cuvenită, întrucât toate reprezintă cel puțin câte un fenomen social recurent. Un bun exemplu este Nae Cațavencu, acesta ocupând o poziție centrală în acțiunea operei. El este caracterizat în special în mod indirect, trăsăturile sale reieșind din replicile date, din relația cu alte personaje și din numele acestuia. Caracterizarea directă este făcută de către alte personaje, dar întâlnim, pe alocuri, și autocaracterizarea („vreau ce mi se cuvine în orașul ăsta de gogomani unde sunt cel dintâi”).

Nae Cațavencu deține o titulatură stufoasă, pe care nu ezită să o enunțe ori de câte ori are ocazia. Astfel, personajul are un statut social impunător: „avocat, director – proprietar al ziarului «Răcnetul Carpaților», prezident-fondator al Societății enciclopedice-cooperative «Aurora economică română»”. Deși aparent impresionant, acest statut nu face decât să trădeze snobismul personajului și goana acestuia...