Rezumat

Acţiunea piesei are loc într-un sat de munte, iar personajele sunt, după cum urmează: Anca, Dragomir (al doilea soț al Ancăi), Gheorghe (învățătorul satului), Ion (pădurarul acuzat de crimă) și Dumitru (primul soț al Ancăi). Actul întâi debutează cu o discuție între Anca, Dragomir și Gheorghe. Așezați în jurul unei mese, cei trei discută despre știrea apărută în gazetă, conform căreia un nebun de la ocnă dispăruse. El fusese condamnat la douăzeci de ani la ocnă din cauza unui omor. Furios din cauză că Anca își plângea încă primul soț (care fusese ucis), Dragomir pleacă la cârciumă. Atunci, Gheorghe și Anca își mărturisesc unul altuia sentimentele pe care le aveau, întrucât se iubeau și ar fi dorit să fie împreună. 

Anca bănuia că cel care îi omorâse soțul fusese Dragomir, și nu Ion, iar bănuielile erau corecte. Din această cauză, ea acceptase să se mărite cu cel de-al doilea soț, întrucât dorea ca vinovatul să f…

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in