Caracterizarea hangiței

Ai primit tema de a realiza caracterizarea hangiței din nuvela La hanul lui Mânjoală, însă nu-ți mai amintești foarte multe detalii despre acest personaj? Citind materialul pe care l-au redactat profesorii noștri de limba română îți va fi mult mai ușor să scrii un text care să evidențieze cele mai importante trăsături de caracter ale Marghioalei.

Marghioala este personaj secundar din perspectiva prezenței directe în povestire, dar personaj principal având în vedere raporturile cu personajul-narator. Personaj feminin, individual, ea este personajul-cheie care introduce cititorul într-un univers fantastic, autorul sugerând că femeia deținea puteri supranaturale. Soțul său murise cu cinci ani în urmă, iar Mânjoloaia rămăsese cu responsabilitatea datoriilor, pe care le plătise în totalitate. În plus, aceasta reușise chiar să facă niște ajustări. 

Cocoana Marghioala, precum o numea personajul-narator, Fănică, este caracterizată atât în mod direct (de către alte personaje), cât și în mod indirect, portretul acesteia reieșind din propriile gânduri, acțiuni și trăiri. Fănică o consideră o femeie puternică, pragmatică, eficientă și harnică: «Zdravănă femeie! Ce a făcut, ce a dres, de unde era cât p-aci să le vânză hanul când trăia bărbatu-său, acuma s-a plătit de datorii, a dres acaretul, a mai ridicat un grajd de piatră, și încă spun toți că trebuie să aibă și parale bune».”

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in