Relaţia dintre incipit şi final într-un basm cult

Cerință:

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre relația dintre incipit și final într-un basm cult studiat. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- prezentarea a patru componente de structură și/ sau de compoziție a basmului cult pentru care ai optat (de exemplu: temă, viziune despre lume, construcția subiectului, particularități ale compoziției, perspectivă narativă, tehnici narative, secvență narativă, episod, relații temporale și spațiale, personaj, modalități de caracterizare a personajului etc.);

- ilustrarea trăsăturilor incipitului, prin referire la textul narativ ales;

- comentarea particularităților construcției finalului în textul narativ ales;

- exprimarea unei opinii argumentate despre semnificația/ semnificațiile relației dintre incipitul și finalul basmului cult ales.

Rezolvare:

Basmul este o narațiune deliberat fantastică, definită ca specie a genului epic din literatura populară sau cultă, care prezintă confruntarea dintre două categorii opuse – Binele și Răul –, simbolizate prin personaje pozitive și negative. Din această confruntare, Binele iese învingător, deoarece basmul propune modele de conduită, idealuri prețuite de omul din popor. Din literatura populară, specia a trecut și în literatura cultă, basmul cult exprimând viziunea artistică a unui singur creator.

Ion Creangă, unul dintre scriitorii care s-au impus în literatura română prin originalitatea stilului, a lăsat posterității o operă variată, aducând în literatura cultă farmecul și spontaneitatea literaturii populare. „Povestea lui Harap-Alb”, considerată „sinteză a basmului românesc” ( Nicolae Ciobanu ), se dezvoltă pe un tipar narativ tradițional, particularizat prin intervențiile autorului cult, care supune materialul epic unui proces de transformare în funcție de propriile structuri mentale și de propriile concepții. Tema acestui basm cult depășește limitele unei simple confruntări între bine și rău, pentru că se urmărește procesul amplu de maturizare a unui erou care parcurge un complex drum inițiatic.

Incipitul basmului lui Ion Creangă elimină schematismul enunțiativ specific prototipului folcloric umplând de conținut atemporalitatea și aspațialitatea convenției prototipale: „Amu cică era odată într-o țară un craiu, care avea trei feciori…” Situarea in illo tempore a acțiunii, din basmele populare, prin convenționala formulă din incipit – „A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti…” –, dobândește, în basmul lui Ion Creangă, semnificații aparte. Incipitul anunță o viziune particulară asupra universului imaginar, pe care îl pune sub semnul ironic al i...