Evoluția personajului
Harap-Alb este unul dintre cei mai cunoscuți eroi de basm din literatura română. Publicat în data de 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”, basmul lui Ion Creangă, intitulat „Povestea lui Harap-Alb” îl prezintă pe erou în plin proces de evoluție. Astfel, cititorii devin martorii maturizării impresionante a protagonistului, care trece prin numeroase probe pentru a se desăvârși.
La început, Harap-Alb este doar unul dintre cei trei fii ai fratelui Împăratului Verde. Îngrijorat privind eventualii moștenitori (nu avea decât fete), Verde Împărat își roagă fratele să-l trimită pe cel mai vrednic dintre fiii săi, pentru a i se oferi cinstea preluării tronului și mâna uneia dintre fiicele sale. Când craiul le dă vestea băieților lui, cu toții doresc să-și încerce norocul. Din această cauză, craiul pune la cale un plan, îmbrăcându-se în piele de urs, pentru a-i speria pe frați, pe rând, tocmai la începutul drumului către împărăția de la celălalt capăt al lumii.
Dintre toți cei trei frați, Harap-Alb este mezinul, fiind ultimul care pornește la drum, după ce ambii frați eșuaseră, speriindu-se de „ursul” cel fioros. Nu se oferă în mod direct să fie pus la încercare, dar se simte rușinat ...