Relația dintre două personaje

Eseul în care se prezintă măsura în care spânul contribuie la procesul de maturizare a personajului principal, Harap-Alb, a fost redactat pentru a răspunde la modelul de subiect publicat de către Ministerul Educației și Cercetării în data de 29.10.2014, dar și la cerința regăsită în variantele 1 și 7 de la Bacalaureatul din 2013, cât și la cea primită de elevii de la profilul uman la sesiunea specială a Bacalaureatului din 2016. De fiecare dată, elevilor li s-a cerut să scrie un eseu în care să prezinte relația dintre două personaje dintr-un basm studiat.

„Relația dintre Harap-Alb și spân are la bază antiteza. Deși atunci când ajunge la curtea lui Verde Împărat, spânul dovedește o aroganță exagerată, fiind convins că el va urma la tronul împărătesc, Harap-Alb dă dovadă de răbdare, deschidere pentru a primi ajutor, ambiție și curaj. El nu își pierde nădejdea în situațiile dificile, este recunoscător celor care îl ajută și învață din greșeli. Spre deosebire de spân, care arată falsitate și își însușește toate meritele eroului, Harap-Alb câștigă teren prin păstrarea fiiri nobile, fiind responsabil pentru sarcinile îndeplinite cu inteligență. Eroul se căiește pentru neascultarea sfatului părintesc, fără să își piardă cumpătul în fața spânului, care se purta aspru cu el, dar și cu supușii de la curtea împăratului: «Alt spân în locul meu nu mai face brânză cu Harap-Alb cât îi lumea și pământul».

....

Complementaritatea celor două personaje i-a determinat pe unii critici să considere că Spânul reprezintă păcatele lui Harap-Alb, pe care acesta le învinge cu ajutorul virtuţilor umane personificate în crăiasa albinelor, în regina furnicilor și în cei cinci prieteni. Pentru V. Lovinescu, Spânul este egoismul prezent în toţi oamenii, dar trebuie învins pentru ca menirea universală a eroului să fie descătuşată provocându-i o apoteoză finală. Opoziţia devine posibilă doar prin moartea Spânului și prin a doua înviere a lui Harap-Alb. Din această perspectivă, scena finală este foarte importantă: ca un sacerdot, Spânul înfăptuieşte al doilea botez al eroului, cel al morţii («Iar Spânul ii zboară capul dintr-o singură lovitură de paloş»). Uciderea Spânului de către cal înseamnă reintegrarea răului în haosul primordial de unde a purces («Şi calul îl făcu praf și pulbere»).

În opinia mea, tema basmului (iniţierea) se reflectă în relaţia dintre cele două personaje prezente. Protagonistul parcurge o adevărată ucenicie alături de Spân, fiind ajutat şi de alte forţe simbolice solare (Sf. Duminică, calul). Punându-l la noi încercări, Spânul va determina trecerea feciorului de împărat de la stadiul de neofit, la cel de erou perfect, cel ales să restabilească echilibrul primordial.”