Bildungsroman

Un bildungsroman se definește drept o operă literară în proză, în cadrul căreia se înfățișează procesul de formare a personalității eroului principal, sub influența experienței directe. Termenul a fost preluat din limba germană, în care bildungsroman înseamnă „roman de formare”.

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, al cărui autor este Ion Creangă, considerat a fi cel mai de seamă povestitor român. Opera a fost publicată pentru prima dată în anul 1877, în revista „Convorbiri literare”, iar apoi, în același an, „Povestea lui Harap-Alb” a apărut în ziarul „Timpul”.

Tema basmului este cea a maturizării, care implică formarea și definitivarea personalității protagonistului. Aceasta este o temă adesea întâlnită în literatura universală și prezentă în orice bildungsroman, întrucât acesta are în centru acumularea de experiențe de către un personaj prezentat în evoluție. Astfel, la începutul basmului, Harap-Alb nu era nici pe departe eroul desăvârșit care uimește cititorul în final prin priceperea, cur...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in