Apartenența la genul liric

De curând ai studiat poezia „Oul dogmatic”, scrisă de Ion Barbu, iar acum ai primit tema de a redacta un eseu prin care să demonstrezi că textul este unul liric? Dacă ai nevoie de o sursă de inspirație sau dacă vrei să îți reamintești informații relevante despre acest text, echipa Liceunet îți pune la dispoziție eseul care dovedește apartenența la genul liric a poeziei. 

„O operă literară este lirică dacă întrunește o serie de condiții. Una dintre acestea presupune faptul că poetul își exprimă în mod direct gândurile și sentimentele prin intermediul eului liric, aflat în mijlocul creației literare. De asemenea, opera nu conține personaje, întâmplări, acţiune sau subiect, motiv pentru care ea nu se poate povesti.

Tema poeziei este contemplarea relației dintre creator și creația acestuia. În ajunul sărbătorii Paștelui, eul liric se adresează omului ce a pierdut noțiunea tradiției, amintindu-i că oul (pe care acesta îl vopsește) are semnificaţii profunde, pe care omenirea le-a pierdut odată cu dispariţia miturilor. (...) Eul liric intuiește în repetate rânduri cum că «oul dogmatic» nu este destinat scopului trivial al hranei («Dar nu-l sorbi»), nici procreării («Şi nici la cloşcă să nu-l pui!»). Poezia devine o pledoarie pentru menţinerea oului în starea de increat, acesta fiind menit nunții, («Curmi nuntă-n el»), putându-se, astfel, păstra pacea primordială de dinaintea Genezei.”

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in