Joaca nevinovată și maturizarea copilului

Poezia „După melci” a lui Ion Barbu a fost publicată pentru prima data în mai 1921, în revista „Viața românească”.

Poezia începe prin a scoate în evidență inocența copilului, „Eram mult mai prost pe-atunci”, dar faptul ca acel copil era diferit de ceilalți: „Numai eu răsad mai rar/ Mă brodisem șui, hoinar…”. Acesta merge în pădure cu o ceată de copii sărăcuți, într-o zi de Paresimi, iar acolo descoperă un melcușor. Copilul descântă melcul pentru a ieși din cochilie, însă acesta ezită să apară.

Timpul se scurge rapid, iar datorită descântecului, forțele naturii încep să se dezlănțuie. Putem observa hiperbolizarea pe care o face poetul la adresa copacilor: invocă numele Joimariței, personaj negativ, dar și cel al Babei Dochia.

Copilul se sperie din cauza „monștrilor” care erau în imaginația sa și lasă melcul, fugind acasă. Întors acasă, copilul își petrece noaptea îngrozit de urgia de afară și totodată gândindu-se la melcul ce îl abandonase...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in