Fișă de lectură
Titlul operei literare: „Popa Tanda”
Autorul: Ioan Slavici
Volumul din care face parte opera: „Novele din popor”
Date importante despre viața și activitatea autorului: Ioan Slavici a fost un scriitor, jurnalist și pedagog român. S-a născut în data de 18 ianuarie 1848, în localitatea Șiria, în Imperiul Austro-Ungar.
Opera lui Ioan Slavici este puternic influențată de lumea tradițională a satului ardelean. Un observator excelent al mediului rural, Slavici realizează în nuvelele și studiile sale o veritabilă frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de statutul lor social. Toate acestea sunt redate în cele mai mici amănunte, de la ținute până la vorbire și gesturi. Memoriile sale, publicate în volumul „Amintiri”(1924), au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Slavici a fost un jurnalist excepțional și de renume, fiind redactor la publicația „Timpul” în București și, mai apoi, fondator al „Tribunei din Sibiu”. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar.
Scriitorul s-a stins din viață în data de 17 august 1925, la Crucea de Jos, în România.
Alte opere ale autorului: „O viață pierdută”, „Bogdan...