Relația dintre două personaje
Îți va fi mult mai ușor să evidențiezi relația dintre Ghiță și Lică Sămădăul, cele două personaje care contribuie semnificativ la acțiunea nuvelei „Moara cu noroc” cu ajutorul materialului următor.
„Moara cu noroc”, nuvela realist-psihologică scrisă de Ioan Slavici conturează o imagine complexă a societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și constituie „un moment de referință în evoluția prozei românești”, așa cum afirma Titu Maiorescu însuși. Întrucât pune accentul pe cunoașterea sufletului omenesc, nuvela se evidențiază prin caracterul moralizator, conflictul interior, tematică, relația dintre personaje, modalitățile de caracterizare ale acestora sau dimensiunea psihologică foarte bine dezvoltată.
Structural, creația literară este alcătuită simetric, din XVII capitole integrate între replicile bătrânei soacre, iar din punct de vedere compozițional, poate fi organizată pe momentele subiectului. Reliefând încă din incipitul nuvelei că lăcomia pentru bani și îmbogățirea nu sunt cele mai importante valori: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, nuvela dezvoltă această temă, sugerând faptul că banul duce la degradarea ființei umane, iar dorința de îmbogățire alterează echilibrul interior al omului. În acest sens, relevantă e...