Trăsături

Scriitor modern prin construcție și formație, Ioan Slavici (1848-1925) ilustrează în operele sale o lume țărănească diferită de cea a lui Creangă, cuprinsă de dorința de îmbogățire și supusă noilor legi ale capitalismului, la sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Delimitată geografic de munții Zarandului și câmpia bănățeană, zona sa de referință reflectă viața moților preocupați de muncile sezoniere din câmpie, creșterea porcilor, deținerea de hanuri sau continuarea unei meserii în cadrul breslelor, conform tradiției săsești. Aceste aspecte aduc pitorescul ardelean în literatura română.

Plecând de la scrisul lui Slavici, T. Maiorescu definea realismul românesc ca un curent ce dezvoltă „viața specific națională” unde protagoniștii sunt exponenții unei clase de jos – țărănimea — observată cu obiectivitate și introspecție psihologică.

Slavici își trage seva creației din basme și povestiri populare („Zâna zorilor”, „Spaima zmeilor”, „Păcală în satul lui” sau „Doi feți cu stea în frunte”) publicate în volumul „Povești” în 1908, dar culese din popor cu mult mai devreme. Acestea au fost tipărite sporadic în „Covorbiri literare” sau „Tribuna de la Sibiu”, al cărei fondator este însuși Slavici. În nuvelele sale, el construiește personaje tratate folcloric ce reconstituie ca într-un puzzle monografia colectivității sătești. Volumul „Novele din popor”, publicat în 1881 la București, cuprinde operele care l-au făcut cunoscut – „Moara cu noroc”, „Popa Tanda”, „Gura satului” — opere publicate în repetate rânduri la Sibiu și București. Volumul în sine reprezintă o piatră de hotar în evoluția prozei românești și îndeosebi a nuvelisticii.

„Mara” surprinde toate aceste trăsături, marcând apogeul literar al scriitorului. Publicată pe parcursul a 24 de numere ale revistei Vatra, la București, în 1894, iar în volum în 1906, la editura Luceafărul din Budapesta, opera surprinde viața „precupeței bănățence, văduvă întreprinzătoare dominând cu strășnicie peste lumea ei de copii” ( T. Vianu).

Tema operei literare are două coordonate: dragostea surprinsă în evoluție de la înfiripare până după căsătorie și fresca societății ardelene la confluența cu civilizația germană într-o perioadă plină de frământări sociale și naționale. Acțiunea este plasată la sfârșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului al XX-lea, surprinzând peisajul politico-economic al vremii. Relațiile capitaliste incipiente evoluează în acea perioadă spre structuri sociale meșteșugărești, cu o psihologie caracteristică burgheziei aflate în ascensiune.

Figura dominantă a operei este Mara, femeie puternică aflată la vârsta maturității, rămasă văduvă cu doi copii — Persida și Trică — precum aflăm chiar din primele rânduri. Numele femeii ilustrează o posibilă derivație de la Maria, nume atât de des întâlnit în onomastica românească din toate timpurile. Personajul capătă individualitate prin această modernizare a numelui, simbolizându-se astfel modernizarea mentalității de tip patriarhal. De aici reiese că și femeile sunt capabile de fapte memorabile, pot administra afaceri, neieșind din tiparele societății tradiționale decente și fără compromisuri. Personajul apare în majoritatea episoadelor, fie prin prezență ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in