Momentele subiectului
Acțiunea romanului Mara de Ioan Slavici poate fi împărțită pe momentele subiectului, astfel că profesorii noștri ți-au pregătit un astfel de material pentru a-ți aminti cele mai importante secvențe.
„Întrucât este o operă epică, romanul Mara are o acțiune complexă ce poate fi împărțită pe momentele subiectului. Acesta începe cu expozițiunea, care cuprinde prezentarea timpului, a locurilor în care se petrece acțiunea, precum și a personajelor principale și a relațiilor existente între acestea. Mara, mamă a doi copii, rămasă văduvă, este protagonista romanului. În fiecare zi, Mara pune bani în trei ciorapi: unul pentru înmormântarea ei, unul pentru Persida, fiica ei, și unul pentru Trică, fiul ei. Mara se ocupă cu negoțul, vânzând și cumpărând marfă în zona cuprinsă între Radna, Lipova și Arad.
Intriga romanului este reprezentată de ambiția Marei de a-și vedea copiii integrați în păturile relativ înalte ale societății (cel puțin, prin comparație cu mediul din care proveneau). Pe fiica sa, Persida, dorea să o vadă bine educată, privilegiu pe care femeia consideră că nu i-l poate asigura de una singură. Așadar, o trimite la călugărițele din Lipova, unde Persida se apropie de maica Aegidia. (...) Deznodământul prezintă îmbunătățirea situației tensionate. Persida naște un copil, prilej de împăcare pentru cele două familii. Națl se responsabilizează și își asumă în sfârșit rolul de cap al familiei. Trică revine din război cât de cât teafăr, cu o singură rană, la șold.