Lock

Tema și viziunea despre lume

Lock

Autorul Grigore Alexandrescu este unul dintre reprezentanții cei mai importanți ai generației pașoptiste, alături de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Simion Bărnuțiu și Avram Iancu. „Umbra lui Mircea. La Cozia” este o meditație romantică cu elemente de elegie, odă și pastel. Ea a fost scrisă în perioada pașoptistă în urma unei călătorii pe care autorul Grigore Alexandrescu a făcut-o împreună cu Ion Ghica, în 1842, la mănăstirile din Oltenia. 

Textul apare în anul 1844, în revistele ce recomandă ca surse de inspirație trecutul, istoria națională și folclorul, reviste pașoptiste ce promovează ideile lui Mihail Kogălniceanu. Astfel, viziunea autorului Grigore Alexandrescu se sprijină pe programul-manifest „Introducție” apărut în „Dacia literară”, iar poezia „Umbra lui Mircea. La Cozia” oglindește concepțiile autorului prin temă, limbaj, motive literare utilizate și tehnici artistice. 

Conform concepției pașoptiste, tema poeziei este reprezentată de un episod din istoria națională, interpretată astfel încât să constituie un model pentru generațiile următoare. Se face apel la figura domnitorului Mircea cel Bătrân, la trecutul neamului prin asumarea unor accente patriotice și revoluțion...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in