Grigore Alexandrescu

„Alexandrescu este incontestabil cel mai de seamă fabulist al nostru...” — D. Popovici

Grigore Alexandrescu | Opere | Materiale Liceunet

• Câinele și cățelul
• Iepurele, ogarul și copoiul

Grigore Alexandrescu | Opera (volume publicate)

• Poezii (1832)
• Fabule (1832)
• Meditații (1835)
• Poezii (1838)
• Fabule (1838)
• Poezii (1839)
• Memorial (1842)
• Poezii (1842)
• Suvenire și impresii, epistole și fabule (1847)
• Meditații, elegii, epistole, satire și fabule (1863)

Grigore Alexandrescu | Date despre autor și operă

Grigore Alexandrescu s-a născut în data de 22 februarie 1810 la Târgoviște, urmând să se mute la București mai târziu. Poet și fabulist român, acesta a fost elevul Colegiului Național „Sfântul Sava” din București. A debutat cu poezii publicate în „Curierul Românesc”, condus pe atunci de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influențată de ideile ce au pregătit Revoluția pașoptistă.

Poet liric, Alexandrescu scrie mai întâi meditații romantice, dar rămâne ultimul fabulist autentic din literatura română. Moștenirea sa reprezintă aproximativ 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităților („Câinele și cățelul”, „Boul și vițelul”,„Dreptatea leului”, „Vulpea liberală”). Din pricina unor scrieri („Anul 1840” și „Lebăda și puii corbului”) este întemnițat. În 1848, acesta devine redactor al ziarului „Poporul suveran”.

Alexandrescu a fost funcționar la postelnicie, după care, director al Departamentului credinței, iar la venirea lui Alexandru Ioan Cuza, a fost ministru interimar. Ultima sa funcție oficială a fost aceea de membru în comisia centrală de la Focșani. În 1860 se căsătorește, însă câțiva ani mai târziu, Alexandrescu e lovit de o boală mentală cauzată, se spune, de otrăvirea cu beladonă. Astfel, scriitorul se vede nevoit să se retragă din viața publică și să abandoneze activitatea literară, reluată intermitent și cu rezultate neconcludente în momentele sale de luciditate.

Lui Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat ca specii literare autonome în literatura română epistola, meditația și satira. Scriitorul a murit sărac la București, în anul 1885, în condiții nedemne de activitatea sa merituoasă.