Subiectul

Ce este subiectul?

Subiectul este partea principală de propoziție care indică despre cine se vorbește în cadrul propoziției respective. Altfel spus, subiectul arată cine efectuează acțiunea indicată de predicatul verbal sau cine prezintă o anumită trăsătură indicată de numele predicativ. Așadar, într-o propoziție se spune ceva despre subiect cu ajutorul predicatului verbal sau al numelui predicativ.

Subiectul răspunde la două întrebări, și anume: „cine?” și „ce?”.

Exemple:

Mihai citește o carte. – Cine citește (o carte)?

Pe masă se află o carte. – Ce se află pe masă?

Mihai este harnic. – Cine este harnic? („harnic” = trăsătura subiectului exprimată prin nume predicativ)

Clasificarea subiectelor

Depinzând de prezența lui îi cadrul propoziției, subiectul poate fi:

  1. Exprimat

Subiectul exprimat poate fi simplu sau multiplu. În timp ce subiectul simplu este constituit dintr-un singur cuvânt, cel multiplu este format din două sau mai multe părți de vorbire coordonate între ele.

Exemple:

Andreea merge la școală. (subiect simplu)

Andreea și Alexandru merg la școală. (subiect multiplu)

Observație: În cazuri rare, în special în vorbirea populară, se poate întâmpla să avem de-a face cu subiectul reluat. În acest caz are loc o dublă exprimare a subiectului.

Exemplu: Aceea care a uitat să închidă ușa,/ ea este responsabilă.

  1. Neexprimat

Subiectul neexprimat poate fi inclus sau subînțeles.

Cel subînțeles fie se cunoaște dintr-o propoziție anterioară, fie urmează a fi menționat într-o propoziție ulterioară. Într-o propoziție cu subiect subînțeles, predicatul va fi un verb la persoana a III-a.

Exemplu: Andreea merge la școală 1/ și se grăbește. 2/

Subiectul inclus este indicat în terminațiile verbelor la persoana I și la persoana a II-a, singular și plural.

Exemplu: Alergăm către casă. (noi – subiect inclus)

Observație: Subiectul inclus este adesea prezent în cadrul propozițiilor cu verb la imperativ, care conțin un substantiv în cazul vocativ. În aceste propoziții, substantivul la vocativ nu trebuie confundat cu subiectul!

Exemplu: Maria, mergi mai încet! (tu – subiect inclus)

Subiectul poate fi exprimat prin următoarele părți de vorbire:

  1. substantiv aflat în cazul nominativ

Exemplu:

Andrei citește.

  1. locuțiune substantivală

Exemplu:

Lauda de sine nu miroase-a bine.”

  1. numeral (cu valoare substantivală) aflat în cazul nominativ

Exemple:

Trei au venit la școală. (numeral cardinal)

Amândoi sunt vinovați. (numeral colectiv)

O treime este de ajuns. (numeral fracționar)

Câte patru pleacă în excursie. (numeral distributiv)

Al cincilea a câștigat cursa. (numeral ordinal)

  1. pronume aflat în cazul nominativ

Exemple:

Ei au ajuns mai devreme. (pronume personal)

Dumneavoastră aveți o opinie controversată. (pronume personal de politețe)

Al tău a reușit la examen. (pronume posesiv)

Aceea este mai frumoasă. (pronume demonstrativ)

Toți merită câte un premiu. (pronume nehotărât)

Niciuna nu îmi place foarte mult. (pronume negativ)

Cine vrea să se joace în parc? (pronume interogativ)

Să vorbească cine a ridicat mâna. (pronume relativ)

  1. verb la diferite moduri

Exemple:

A pierde o persoană dragă este o nenorocire. (infinitiv)

De învățat mai mult este util. (supin)

Se aude strigând. (gerunziu)

  1. locuțiune verbală

Exemplu:

A cădea de acord asupra unei probleme este dificil. (infinitiv)

Este greu de băgat de seamă adevărul. (supin)

  1. interjecție (doar după un reflexiv-pasiv impersonal)

Exemplu:

Se aude poc! 

Există cazuri în care propozițiilor le lipsește subiectul. Acestea sunt propozițiile care conțin verbe impersonale, care indică adesea fenomene ale naturii. Alte exemple includ propoziții ce conțin expresii de tip impersonal.

Exemple:

Se înserează.

Afară plouă.

E vai de capul nostru.

Subiectul și verbul „a fi” – predicat verbal și nominal

Într-o propoziție în care verbul „a fi” are sens de „a exista” sau „a se afla”, subiectul este poziționat după predicat, fiind ușor de confundat cu numele predicativ.

Exemplu:

În cameră sunt două fete. (două fete – subiect)

Dacă substantivul aflat după predicatul verbal (exprimat prin verbul „a fi”) indică anotimpuri, fenomene ale naturii sau stări sufletești, atunci acesta va îndeplini funcția sintactică de subiect.

Exemple:

E vară.

Afară e cald.

Subiectul nu are o poziție bine determinată în cadrul unei propoziții, astfel încât acesta se poate găsi atât la începutul, cât și la mijlocul sau la finalul construcției. Aceeași regulă este valabilă în ceea ce privește poziția subiectului față de predicat. Astfel, subiectul se poate afla înainte sau după acesta.

Exemple:

Maria învață bine.

Când sosește Maria înapoi acasă?

În bibliotecă citește Maria.