Propoziția subordonată atributivă

Propoziția subordonată atributivă îndeplinește funcția atributului în cadrul unei fraze, determinând într-o altă propoziție un substantiv sau un substitut al acestuia.

Propoziția subordonată atributivă răspunde, în cadrul unei fraze, la următoarele întrebări:

• care?
• ce fel de?
• al (a, ai, ale) cui?
• cât?

Propoziția atributivă poate fi introdusă în frază prin:

• Pronume relativ

• Conjuncțiile: că, să, ca…să, dacă, de și locuțiunea conjuncțională până să

• Adverbele relative: unde, când, cum, cât (pot fi precedate de prepoziții)

Observație:
Pronumele relativ care introduce o propoziție atributivă are două roluri:

Face legătura între propoziția atributivă și cuvântul determinat de aceasta

Îndeplinește funcții sintactice diferite (subiect, atribut sau complement) în cadrul propoziției căreia îi aparține. Pronumele relativ care introduce o propoziție atributivă are același număr și gen cu substantivul pe care îl determină. Cazul va fi în mod obligatoriu cel cerut de funcția sintactică pe care o îndeplinește pronumele în propoziția completivă directă.

Reguli de punctuație

Propoziția atributivă poate fi:

• Izolată (explicativă)

Propoziția atributivă izolată are rol explicativ, astfel încât este necesar să se despartă prin virgulă de regenta ei. Ea poate lipsi din cadrul frazei, situație în care sensul acesteia ar rămâne neschimbat.

• Neizolată (sau determinativă)

Întrucât atributiva neizolată se află în strânsă legătură cu regenta, nu se desparte de aceasta prin virgulă.